[ViDEO] BRAȘOV. Noua atracție din zona După Ziduri… (VIDEO)
Astăzi, Asociația Amural, în parteneriat cu Primăria Brașov și cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național, a deschis „Brașov Underground Museum (BUM)”, primul muzeu de artă new media din România, amenajat în galeriile din zona După Ziduri – potrivit site-ului brasovcity.ro – foto.
Galeriile au fost săpate cu rolul de adăpost antiaerian și depozit de bombe în Al Doilea Război Mondial, iar acronimul acestui muzeu, BUM, face trimitere la trecutul acestui loc. Brașov Underground Museum este un proiect de conversie prin cultură și regenerare urbană realizat cu scopul de a recupera un spațiu abandonat de peste 70 de ani și a-l dedica artelor new media.
„Expoziția aceasta se cheamă «Underground», va ține patru luni de zile și sperăm că vom impresiona cetățenii orașului și turiștii atât de mult încât proiectul acesta să devină unul permanent. Unele dintre lucrări într-adevăr sunt interactive, altele sunt doar obiecte de privit. Toate sunt instalații care folosesc tehnologiile, lumina, artele digitale, de asta le-am unit sub conceptul de new media. Oamenii pot să își facă selfie-uri, pot să facă orice aici, mai puțin se aprindă lumini și blițuri care vor strica efectul lucrărilor”, a declarat, printre altele, Răzvan Pascu, reprezentantul Asociației Amural.
„Această inițiativă vine ca un pas în ceea ce înseamnă conceptul parcului cultural «După Ziduri», astfel că, de astăzi, cei de la Asociația Amural, în parteneriat cu Primăria, pot să pună la dispoziția publicului brașovean acest muzeu. Este o experiență memorabilă, pe lângă locul în sine care este deosebit. Toate instalațiile sunt în așa fel potrivite încât creează o stare inedită și pe care nu o mai găsești în nici un alt loc din Brașov”, a relatat și viceprimarul Flavia Boghiu, care a continuat: „Brașovul are mult de recuperat în domeniul vieții culturale, indiferent dacă vorbim de cultura clasică sau cea modernă, dacă vorbim de expoziții sau concerte, iar inițiativele unor organizații culturale private nu poate decât să ne bucure. Tocmai de aceea, una dintre direcțiile noastre de dezvoltare a vieții culturale este cea de cofinanțare a proiectelor culturale derulate de aceste organizații. În acest an am alocat cea mai mare sumă pentru finanțarea proiectelor culturale, 3 milioane de lei, și pe mai multe arii tematice, 11, astfel încât toate tipurile de evenimente culturale să poată avea acces la finanțare. Le reamintim acestor organizații că mai au la dispoziție o săptămână, 10 iunie este termenul limită, pentru a depune proiectele pentru accesarea finanțărilor prin Ghidul cultural”.
Sursa video – Primăria Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.