Expres

Unde este Primăria Brașov? UPU a devenit adăpost pentru cei ce dorm pe străzi

Unde este Primăria Brașov?

Întrebarea a fost lansată de medicul Cristina Vecerdi (PNL), care a declarat că în aceste zile geroase persoanele greu încercate ar trebui să devină o prioritate pentru Municipalitate.

„Din păcate, singurul Centru pentru Persoane fără Adăpost din Brașov are locuri insuficiente. Iar restricțiile de primire sunt clare: fără intoxicație etanolică, cu radiografie și fără semne de TBC și cu test VDRL negativ și alte analize. Majoritatea dintre cei care dorm pe străzi nu își fac aceste teste sau analize și nici nu se tratează pentru unele boli. Astfel, nu sunt primiți în aceste adăposturi. Prin urmare, ei ajung la UPU (Unitatea de Primiri Urgențe), care, în ultima săptămână, a devenit și adăpost de noapte. Spitalul a primit formele grave de hipotermie, iar UPU a monitorizat cazurile medii și usoare”, a declarat dr. Cristina Vecerdi.

Parlamentarul a relatat în continuare: „Zilnic, 3-4 persoane hipotermice, fără adăpost, se refugiază la UPU. Rămân «cazate» până dimineața. Beneficiază de căldură, hrană și haine prin grija asistenților sociali din această structură. Personalul medical a împărțit hrana cu acești oameni pe care soarta i-a aruncat la marginea societații. Este trist să vezi cum acești oameni, care ar fi trebuit să beneficieze de sprijinul Primăriei Brașov, supraviețuiesc la limita existenței. Să le vezi fețele disperate atunci când dimineața ies din nou pe străzi”.

„Unde este Primăria Brașov? Ce face pentru acești oameni? De ce nu îi adună de pe străzi și ia măsuri ca aceștia să supraviețuiască gerului cumplit? Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că primarul nu poate sau nu știe, însă ar trebui să învețe de la alții cum se procedează”, a mai spus medicul de urgență.

În acest sens, Cristina Vecerdi a dat exemple de bune practici Oradea și Cluj. În primul municipiu sunt 71 de locuri pentru persoanele nevoiașe, iar numărul poate fi mărit la nevoie. În cel de-al doilea, Centrul de Găzduire Temporară are 114 locuri. Sărmanii cazați acolo beneficiază de două mese calde pe zi.

Unde este Primăria Brașov?

„Nu, nu este destul să anunți în presă că pui la dispoziție un adăpost pentru cei încercați, pentru că aceștia nu citesc ziare. Trebuie să te implici activ, altfel sprijinul vine tardiv sau nu vine deloc. Iar acești oameni, deja marginalizați, nu au nici o șansă să supraviețuiască gerului cumplit. Vine noaptea, iar acești oameni tot la UPU vor ajunge…”, a conchis dr. Vecerdi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button