Expres

Spital desființat doar pe hârtie. CJ reia dezbaterea pentru Unitatea de Asistență Medico-Socială de la Sânpetru

Spital desființat doar pe hârtie. Desființarea Unității de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie (UAMSP) de la Sânpetru, mult discutată și chiar concretizată în (proiecte de) hotărâri de Consiliu Județean, a rămas doar pe hârtie. Printre altele, și pandemia a ținut în loc proiectul de desființare.

Ansamblul de clădiri ar urma să treacă în administrarea Spitalului de Psihiatrie şi Neurologie (SPCN). Scopul, enunțat în 2020, era să fie mutate secțiile de Psihiatrie din imobilul de pe strada Mihai Eminescu, imobil pentru care CJ plătea o chirie de 10.000 de euro pe lună. Conform proiectului de HCJ din mai 2020, beneficiarii instituţionalizaţi la UAMSP vor beneficia de serviciile oferite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov şi de către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, respectiv de Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, adică vor fi împărțiți între acestea trei. De altfel, deși la Sânpetru ar fi trebuit să fie îngrijite doar persoane cu boli pulmonare, comisia (numită în 23 ianuarie 2020 de către CJ pentru evaluarea unității în vederea reorganizării) a constatat că au fost instituţionalizate şi persoane cu alte afecţiuni neurologice, psihiatrice.
Pentru că Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie devenise din martie 2020 spital dedicat pacienților cu COVID-19, toți pacienții de TBC și afecțiuni respiratorii acute care n-au putut fi externați au fost transferați la UAMSP Sânpetru. Acesta a redevenit astfel secție exterioară a spitalului. Cum fusese până în 2003, când a dobândit personalitate juridică, în administrarea CJ.

Există deja avizul Ministerului Sănătății

Secțiile de Psihiatrie au fost deocamdată mutate în pavilionul central al SPCN de pe Prundului, lângă „Șaguna”.
Acum doi ani, la momentul deciziilor, Psihiatria părea că urmează să ocupe „casa groazei”, cum era numită clădirea UAMSP. Proiectul de reabilitare a imobilului, finanțat din fonduri europene, risca „să cadă”, odată cu desființarea acesteia. Totuși, un an mai târziu, locul era de nerecunoscut.

Acum, la un an și jumătate de la reabilitarea clădirii, Consiliul Județean repune în dezbatere desființarea UAMSP de la Sânpetru. Beneficiarii vor fi preluați de DGASPC și de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, respectiv de Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.
Personalul de la Sânpetru, al cărui nivel de salarizare a încins, anii trecuți, spiritele în ședințele CJ, va fi preluat prin transfer în funcţie de domeniul profesional în care activează, pe locurile vacante din spitalele brașovene şi/sau din cadrul sistemului de asistenţă socială – DGASPC Braşov.

Avizul Ministerului Sănătății, dat în 2020, a fost reînnoit.

Proiectul este în dezbatere publică din 16 noiembrie timp de 30 de zile. Poate fi consultat mai jos. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare se trimit pe adresa relatii.publice@cjbrasov.ro. Sau prin poștă, pe adresa Consiliul Județean, Bulevardul Eroilor nr. 5.



Articole asemănătoare

0 0 voturi
Article Rating
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comment
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Liliana Matei
19 zile în urmă

Documentatia atasata pentru desfiintarea UAMSP Sanpetru este incompleta si contine omisiuni care INDUC IN EROARE PUBLICUL LARG. Va propun urmatoarea analiza pe text : -pag 1 paragraful 3 : desfiintarea UAMSP are loc in contexul lipsei paturilor pentru Spitalul de… Citeşte mai mult »

Back to top button