Sf. Mare Mucenic Gheorghe este celebrat astăzi în toată lumea

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând nici un document al epocii care să conțină viața lui, ceea ce a alimentat legendele scrise în Evul Mediu. Celebrat de aproape toate Bisericile tradiționale, imaginea sa e întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită și credința în Hristos până la sacrificiul suprem. Sf. Gheorghe s-a alăturat armatei romane și parcurgând ierarhia militară, s-a făcut remarcat, iar la vârsta de 30 ani, devenit la rândul său general în armata împăratului păgân Dioclețian. Când acesta, prost sfătuit de ginerele său, a început prigoana împotriva creștinilor, Sf. Gheorghe l-a înfruntat deschis, mărturisind public că este creștin și refuzând să se ridice împotriva confraților de credință. Sfântul a fost întemnițat. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roata, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vene de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. Martorii suferințelor Sf. Gheorghe, uimiți de puterea sa de a îndura durerea, au Îmbrățișat creștinismul. După ce împăratul Dioclețian a încercat să îl înduplece, oferindu-i în zadar bogății și onoruri, l-a condamnat la moarte, în 23 aprilie. În drum spre locul unde urma să fie decapitat, Sfântul a înviat un mort, prin puterea rugăciunii, ceea ce a făcut-o și pe împărăteasa Alexandra să se convertească.  

Sângiorz aduce primăvara

În conștiința populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său, existând și orașe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării, cu acest nume. Este patron spiritual al Forțelor Terestre. În credința populară, dar și în iconografie, Sf. Gheorghe este asociat cu omorârea balaurului, minunea de la Beirut fiind săvârșită după moarte, moment în care 25.000 de închinători la idoli s-au creștinat.  În calendarul popular este sărbătorit Sângiorz, un personaj mitologic, important și venerat, care ar fi primit în păstrare cheile vremii, împreună cu Sâmedru. Legenda spune că atunci când aude orăcăit de broaște, Sângiorzul întinde mâna și ia cheile din mâna lui Sâmedru, închide iarna cu o cheie și deschide primăvara. La Sângiorz se aprindeau și focuri rituale, menite să purifice spațiul, să distrugă sau să țină în frâu spiritele rele. În dimineața de Sângiorz se practicau udatul, stropitul, scăldatul sau înrouratul ritual, apa putând fi „neîncepută” – acesta era un act de purificare, de prevenire a bolilor, dar și unul menit să aducă vitalitate și frumusețe sau să grăbească căsătoria. La Sângiorz era semănat „busuiocul dragostei”. Tot la Sângiorz se făceau previziuni meteorologice, se interzicea împrumutul lucrurilor din casă, se retezau părul și vârful cozilor la animale. Sângiorzul este considerat și începutul de an pastoral, de urcare a oilor la munte.