Expres

Scurt istoric al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (video)

Scurt istoric al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav. Un scurt istoric al realizării Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav (AIBG) au putut vedea pe câteva panouri (foto 2 și 3) din laterala terminalului și zecile de mii de vizitatori din cele două zile de inaugurare. De asemenea, pe ecranul din stânga scenei a rulat un videoclip cu acest conținut.


Consiliul Județean s-a axat, în prezentarea de mai jos, pe ultimii nouă ani, când proiectul a căpătat mai multă concretețe, odată cu finalizarea pistei. Însă discuția în spațiul public despre a avea aeroport la Brașov are cel puțin trei decenii. În 1990 se enunța ideea, iar în 1992 apărea un studiu realizat de specialiști străini, care descuraja proiectul, ca fiind o investiție nerentabilă.
Totuși, în 2005, se decisese ca acesta să fie realizat şi operat de concernul canadian Intelcan, fiind inaugurat teoretic șantierul. Detalii aici, din arhiva myTEX.ro.
Cinci ani mai târziu, CJ, condus de Aristotel Căncescu, hotăra să se ocupe singur de obiectivul de investiții. Detalii aici (arhivă).
În 3 octombrie 2014, era inaugurată pista, începută în 2012.
Apoi, timp de patru ani, proiectul a bătut pasul pe loc, survenind problema situației juridice a terenului, pentru care, la un moment dat, existau două propuneri legislative.
În 2016, legea privind terenul Aeroportului Brașov a fost emisă.
Au urmat alți doi ani în care s-au căutat bani, fiind avansată la un moment dat ideea concesionării sau încheierii unui parteneriat public-privat (PPP), inclusiv cu parteneri străini, pentru finalizarea și operarea Aeroportului (detalii aici).

Scurt istoric al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.
Redăm cronologia prezentată de CJ Brașov:

  • În octombrie 2014 s-a finalizat pista Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, cu o lungime de 2820 de metri și o lățime de 45 de metri.
  • Pe parcursul anului 2018 s-au desfăşurat lucrările de execuție a căii de rulare şi a platformei de îmbarcare-debarcare, în paralel cu extinderea rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare.
  • În august 2019 a avut loc semnarea contractului pentru proiectarea și construirea Terminalului de pasageri al AIBG.
  • În martie 2020 s-a dat startul lucrărilor de construcţii şi instalaţii la terminalul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav – clădirea a fost terminată în 15 luni.
  • În mai 2021 ROMATSA R.A. a decis ca zborurile pe Aeroportul Internaţional Braşov să fie controlate şi dirijate de la Centrul de Dirijare DSNAR Arad, prin intermediul soluţiei de turn virtual la distanţă – remote tower.
  • În iulie 2021 au început lucrările la 7 componente ale infrastructurii aeroportuare: clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea auto și drumul de acces spre terminal dinspre DJ 103 C, drumurile tehnologice interioare şi rețelele interioare în cadrul Aeroportului.
  • În iulie 2021 s-a semnat acordul dintre Consiliul Judeţean Braşov, ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru pregătirea infrastructurii și furnizării serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov.
  • În august 2021 a început construcţia altor 4 obiecte din componenţa Aeroportului – drumul tehnologic perimetral, accese la echipamentele de radionavigaţie, împrejmuiri şi porţi, montarea sistemului de protecţie perimetrală şi devierea canalului colector Beselcin.
  • În decembrie 2021 a avut loc semnarea contractului pentru asigurarea serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, construirea clădirii de contingenţă şi dotarea ei cu echipamente specifice.
  • În aprilie 2022 au fost recepţionate lucrările la Terminalul Aeroportului Internaţional Braşov.
  • În mai 2022 s-au desfăşurat procedurile de recepţie finală a execuţiei sistemului de balizaj de la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.
  • În septembrie 2022 a început montarea echipamentelor de radionavigaţie pe amplasamentul Aeroportului – ILS/DME şi DVOR/DME.
  • În decembrie 2022 s-au desfăşurat zborurile de calibrare a echipamentelor de radionavigaţie din amplasamentul Aeroportului.
  • În ianuarie 2023 s-au achiziţionat 3 utilaje destinate întreţinerii Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.
  • În martie 2023 a avut loc recepţia finală la: clădirea energetică, remiza PSI, 2 posturi de control acces, gospodăria de apă, parcarea auto și drumul de acces terminal – DJ 103 C, 4 drumuri tehnologice interioare, rețelele interioare în cadrul Aeroportului şi 2 platforme antisuflu.
  • În martie 2023 au fost recepţionate lucrările de deviere a canalului colector Beselcin, drumul perimetral, 4 drumuri de acces la echipamentele tehnologice, gardul perimetral şi porţile, precum şi instalarea şi punerea în funcţiune a sistemului de protecţie perimetrală, constând într-un sistem de televiziune cu circuit închis pentru gard perimetral zona tehnică a aeroportului.
  • În aprilie 2023 s-a realizat etapa verificării din zbor a procedurilor de zbor la Aeroportul Brașov, în vederea autorizării acestora.
  • În mai 2023 a avut loc evaluarea terminalului, a facilităţilor şi echipamentelor aflate pe amplasamentul de la Ghimbav, în vederea certificării Aeroportului Braşov ca aeroport internaţional.
  • În mai 2023 a avut loc recepţia la terminarea lucrărilor de construcţie a clădirii de contingenţă şi de funcţionalizare a echipamentelor de navigaţie aeriană aferente turnului de control remote.
  • În 12 mai 2023, IATA (Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni) a emis documentul oficial de alocare a codului de locație de aeroport pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, care este GHV.
  • În 6 iunie 2023, Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a fost certificat ca aeroport internațional, prin ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii.
  • 10-11 iunie 2023 – Zilele portilor deschise la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.
  • 15 iunie 2023 – inaugurarea oficială a AIBG. Efectuarea zborului inaugural, de către o aeronavă TAROM, pe ruta Bucureşti-Braşov-Bucureşti.

Interesant de ştiut

AIBG – primul aeroport construit de la zero în România, în ultimii 50 de ani
AIBG – aeroportul viitorului – primul aeroport din Sud-Estul Europei care beneficiază de dirijarea zborurilor prin intermediul soluţiei de turn remote (nota red. – la distanță)
AIBG – primul aeroport iniţiat şi implementat de o administraţie publică judeţeană, bazându-se aproape în totalitate pe resurse financiare proprii
AIBG – cel mai mare, mai complex şi mai de impact proiect investiţional realizat în judeţul Braşov în perioada postdecembristă
AIBG – cea mai mare investiţie a Consiliului Judeţean Braşov (realizată din resurse proprii) din întreaga sa existenţă:140 de milioane de euro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
10 luni în urmă

#VesteaPrimar

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare