Expres

RAT BRAȘOV. Începe distribuirea de bilete gratuite pentru transportul în comun

 

Regia Autonomă de Transport (RAT) Brașov a anunțat că de la 1 aprilie 2015 va începe distribuția trimestrială a biletelor gratuite pentru transportul în comun pe raza municipiului Brașov. 

Astfel, beneficiază, lunar, de 15 călătorii gratuite pe toate liniile RAT Brașov, cu excepția liniei 20 (Livada Poștei – Poiana Brașov), următoarele categorii de persoane ce au domiciliul stabil în municipiul Brașov: 

a) persoanele vârstnice, respectiv femeile peste 63 de ani și bărbații peste 65 de ani, persoane asistate social;

b) pensionarii, indiferent de vârstă și de categoria pensiei: invaliditate, de urmaș (numai în caz soț/soție), anticipată, anticipată parțială, limită de vârstă și cu venituri nete sub 1.000 de lei. 

Nu vor primi asemenea bilete categoriile de pensionari care beneficiază de gratuitate totală în baza unor legi speciale: deportați, foști deținuți politic, veterani de război și IOVR, revoluționari 1989 și 1987. De asemenea, nici pensionarii ale căror venituri depășesc suma netă de 1.000 de lei lunar nu vor primi bilete gratuite. 

Acordarea călătoriilor gratuite pe bază de bilet se va face după prezentarea următoarelor documente: original și copie după buletin/carte de identitate; original și copie după cuponul privind pensia pentru luna martie 2015; declarație; alte acte doveditoare a sursei de venit. Deținătorii de drept ai biletelor gratuite vor putea circula pe mijloacele de transport în comun ale RAT Brașov având asupra lor buletinul/cartea de identitate și cuponul de pensie, în original sau copie. Regia va distribui biletele gratuite prin toate casieriile proprii.

Beneficiarii vor completa o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au alte venituri decât cele din pensie. Formularul pentru aceste declarații va fi pus la dispoziție de către RAT Brașov la toate punctele de distribuție. Documentul poate fi și descărcat accesând portalul www.ratbv.ro

La ridicarea biletelor, beneficiarul trebuie să aibă asupra sa și cuponul de pensie pe luna martie 2015 în original, pentru a i se aplica pe acest document o ștampilă de control, care atestă primirea tichetelor. 

Persoanele vârstnice, respectiv femei, cu vârsta peste 63 de ani și bărbați, cu vârsta peste 65 de ani, care nu au nici o sursă de venit, își vor putea ridica biletele gratuite doar de la casieria situată la sediul RAT, situată pe strada Hărmanului, nr. 49, de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00, începând cu data de 1 aprilie 2015.

citește și

Se introduce un nou sistem de taxare pe liniile RAT


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google