Expres

Practici comerciale înșelătoare la 11 bănci, potrivit Protecției Consumatorilor

Practici comerciale înșelătoare la 11 bănci.

Conform directorului general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, ANPC a descoperit practici comerciale înșelătoare legate de modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piața locală. În urma acestor constatări, băncile au fost sancționate cu o sumă totală de 550.000 de lei.

Practici comerciale înșelătoare la 11 bănci

„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 de lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a declarat Paul Anghel.

Conform ANPC, cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

ANPC a realizat o serie de verificări ale modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu şi lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valută, precum şi dacă elementele prevăzute în condiţiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] Alte opt bănci au fost sancționate de ANPC (vezi și: Practici comerciale înșelătoare la 11 bănci, potrivit Protecției Consumatorilor). […]

Back to top button