Expres

Pisiceală mondială la castel

Pisiceală mondială la castel. „Sunt jucăușe, drăgălașe, aterizează mereu în picioare și se numără printre cele mai simpatice animale de companie”. Așa prefațează reprezentanții Castelului Bran evenimentul care se desfășoară la acest sfârșit de săptămână, „Chat noir, chat blanc au Château Bran” (Pisica neagră, pisica albă, la Castelul Bran). Iubitorii de pisici sunt așteptaţi în 1 și 2 iulie, între orele 10.00 și 18.00, în Parcul Regal al Castelului Bran, să admire 21 de rase într-un concurs de frumuseţe felină, de nivel mondial, cu acces gratuit.
Pisicile aduse sunt din rasele Minuet Longhair, Persană, Highland Fold, Highland Straight, Kurilian Bobtail, Maine Coon, Munchkin Longhair, Siberiana, Bengaleză, British Shorthair, Cornish Rex, Exotic Shorthair, Lykoi, Transylvanian, Albastru de Rusia, Savannah, Scottish Fold, Scottish Straight, Thai, Sphynx.
Atât sâmbătă, cât și duminică, vor avea loc arbitraje tradiţionale și arbitraje de ring WCF pentru pisici adulte, pisici castrate, pui/juniori și rase în curs de aprobare. Suplimentar, duminică vor avea loc arbitrajele pentru ringurile superioare de master, double master și triplu master WCF.
Pisiceală mondială la castel. În prima parte a fiecărei zile vor fi arbitrajul individual al tuturor pisicilor înscrise în concurs, acordarea de certificate de titlu și nominalizarea felinelor selecţionate pentru a participa în finală. Ulterior, va fi arbitrajul de ring, separat pentru adulți, adulți castrați și pui/juniori.
În a doua parte a zilei vă așteaptă „Best in show”. Finaliștii celor patru categorii se vor prezenta în fața juriului, care va alege câștigătorii zilei. Categorii: persane și exotice, British Longhair, păr semilung, Maine Coon, păr scurt, British Shorthair și Categoria 4 – orientale și siameze.
Din juriu fac parte Kaai Du Plessis ( Olanda), Phillipa Holmes ( Marea Britanie), Jurgen Trautmann (Germania), Michael Gruhn (Germania), Marilee Griswold (Statele Unite).
Accesul este liber.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare