Timp liber

Castelul Bran și Cetatea Feldioara, ocupate de copii astăzi

Castelul Bran și Cetatea Feldioara, ocupate de copii astăzi.

Cei mici sunt invitaţi astăzi la Cetatea Feldioara care devine, pentru o zi „Cetatea Copiilor”. Copiii vor avea ocazia de a face o călătorie în antichitate, pentru a descoperi, în cadrul expoziţiilor şi în activităţile interactive pregătite special pentru ei, frânturi din vremuri îndepărtate. Incursiunea va fi posibilă datorită atelierelor susţinute de membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna în curtea Cetăţii, participanţii putând modela în lut diferite obiecte asemenea celor descoperite în cercetările arheologice şi aflate în expoziţii, vor prelucra fibre textile precum strămoşii noştri, dar vor putea vedea şi demonstraţii de lupte antice şi vor experimenta tirul cu arcul.
Atelierul din Capsula de Cultură va fi susţinut de Lucica Savu – arheolog, graţie parteneriatului încheiat cu Muzeul Judeţean de Istorie. Toţi copiii curioşi vor putea afla aici alte detalii interesante despre prezenţa dacilor şi romanilor pe aceste meleaguri. Accesul este gratuit pentru copii, iar activităţile pregătite pentru ei se vor desfăşura în intervalul 10.00 – 17.00.

Castelul Bran și Cetatea Feldioara, ocupate de copii astăzi. De asemenea, Parcul Regal al Castelului Bran se transformă în parc tematic pentru cei mici, cu tiroliene, panouri de căţărare, ateliere de îndemânare, trasee cu obstacole. Vor fi teste şi exerciţii, sub atenta îndrumare a militarilor de la Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Braşov. În plus, fiecare copil va putea vizita gratuit Castelul Bran şi va primi la plecare un cadou cu suveniruri, au anunţat reprezentanţii Castelului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] se numără printre cele mai simpatice animale de companie”. Așa prefațează reprezentanții Castelului Bran evenimentul care se desfășoară la acest sfârșit de săptămână, „Chat noir, chat blanc au […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare