Expres

Picnic cu mâncare sănătoasă la Brașov

Picnic cu mâncare sănătoasă la Brașov. Orașul nostru se alătură mișcarii internaționale Food Wave. Astăzi, Agenția Metropolitană Brașov (AMB) vă invită la picnic în curtea de la CATTIA, începând cu ora 10.00 și până la ora 13.00.

Evenimentul face parte dintr-o mișcare amplă, desfășurată la nivel internațional. În 18 iunie, în mai multe colțuri din lume, oamenii vor ieși concomitent la un picnic cu mâncare sănătoasă. Brașovul s-a alăturat proiectului Food Wave în care mai sunt incluse comunitățile și din alte orașe ale Europei, printre care amintim: Madrid, Lisabona, Milano, Amsterdam, Londra, Atena sau Valencia.

Picnic cu mâncare sănătoasă la Brașov. „Avem pregătite activități interesante atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Este un proiect prin care noi vrem să conștientizăm publicul despre importanța pe care o are mâncare asupra planetei noastre. În primul rând ne-am gândit să mâncăm împreună pentru că în nebunia asta de zi cu zi sunt momente când efectiv nu mai avem timp să stăm împreună. Vom discuta despre soluții alimentare prietenoase. Fiecare își va împărtăși propria viziune pentru o viață cu un sistem alimentar durabil. Vom mânca produse locale, mă refer la fructe și legume, iar pentru cei mici și pentru copiii cu vârsta între 7 și 9 ani am pregătit două ateliere care vor fi susținute de specialiștii de la Centrul de Educație pentru Dezvoltare Durabilă din Râșnov. Noi vom pune la dispoziție pături, umbrele și puf-uri. Există un spațiu de joacă și pentru copii. Toate activitățile vor fi desfășurate în aer liber“, a declarat Andreea Cojocaru, responsabil comunicare în cadrul proiectului Food Wave, la Radio România Brașov FM.

Dacă vremea va fi prietenoasă, organizatorii nu exclud extinderea programului picnicului.

Food Wave Picnic – Together for climate reprezintă o inițiativă colectivă internațională menită să evidențieze modul în care sustenabilitatea poate fi ușor integrată viața noastră de zi cu zi, începând cu alegerile noastre alimentare. Pe 18 iunie, comunitatea Food Wave va organiza în parcurile din orase Ziua Internațională a Picnicului pentru a celebra împreună sustenabilitatea și a crește conștientizarea pe care mâncarea o are asupra planetei noastre.
Comunitatea Food Wave va fi implicată în organizarea unui imens picnic internațional cu scopul de a promova cultura zero-deșeuri și va încuraja utilizarea ingredientelor locale și de sezon pentru a reduce impactul asupra schimbărilor climatice.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare