Expres

Peste 100 de persoane au fost reținute în Rusia

 

Peste 100 de persoane au fost reținute miercuri de poliție și de membri ai gărzii naționale în Rusia în cursul unor proteste care au avut loc cu prilejul zilei de 1 Mai, au anunțat activiști anti-guvernamentali și un grup de monitorizare a drepturilor omului OVD-Info. Potrivit OVD-Info, 124 de persoane au fost reținute în Rusia, cele mai multe cazuri de reținere, 68, fiind înregistrate la Sankt-Petersburg, unde sute de persoane au ieșit în stradă și au cerut alegeri corecte. Peste 2.000 de persoane au participat la o manifestație autorizată de autoritățile locale în centrul orașului Sankt-Petersburg, al doilea ca mărime din Rusia, între participanți aflându-se și susținători ai liderului opoziției, Alexei Navalnii, notează AFP. Unii demonstranți purtau portrete ale președintelui rus, strigând în același timp „Putin este un hoț” și provocând intervenția forțelor de ordine. Mii de comuniști au demonstrat, de asemenea, la Moscova și în restul țării, purtând steaguri roșii, amprenta trecutului sovietic. Nemulțumirea în rândul populației a crescut în Rusia în ultimele luni din cauza, în special, a unei reforme controversate a sistemului de pensii și scăderii nivelului de trai.

Vladimir Putin, a cărui popularitate a scăzut, a promulgat în luna martie o lege contestată care prevede pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele găsite vinovate de „ofense la adresa simbolurilor statului”, menționează AFP.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare