Expres

În direct, primul zbor de pe Aeroportul Brașov. Și prezentarea turnului virtual

În direct, primul zbor de pe Aeroportul Brașov. În această dimineaţă încep zborurile de calibrare pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.

Actualizare: Moment istoric pe Aeroport

Cu o zi întârziere faţă de planificările iniţiale, din cauza condiţiilor meteorologice improprii pentru zborul la vedere. Aeronava specială a Autorităţii Aeronautice Civile Române va decola, în jurul orei 9:00, de la Bucureşti, fiind aşteptată să aterizeze pe pista Aeroportului Braşov o jumătate de oră mai târziu.
Apoi, aeronava Beechcraft Super King Air, înmatriculată YR-CAA, va decola pentru efectuarea verificării din zbor a echipamentelor de radionavigaţie amplasate la sol.
Zboruri de calibrare vor avea loc zilnic – în condiţiile în care vremea va permite acest lucru, până la efectuarea celor 30 de ore necesare. Se vor face verificarea, monitorizarea şi evaluarea din zbor a parametrilor mijloacelor de navigaţie aeriană, ai sistemelor de comunicaţii şi de supraveghere, în vederea autorizării echipamentelor de navigaţie aeriană ILS/DME, DVOR/DME, sisteme PAPI (indicativ vizual de pantă) ambele direcţii, balizaj luminos şi sistem luminos de apropiere ambele direcţii.
Zborul de calibrare poate fi urmărit în direct pe flightradar24.com.
De asemenea, după primul zbor, va fi o conferinţă de presă transmisă live de la clădirea de contingenţă (parte a turnului virtual) al Aeroportului Braşov. Conferința va putea fi urmărită pe pagina de Facebook a Consiliului Județean.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Braşov, mai important decât o autostradă. Aeroportul Internaţional Braşov va fi operaţional la jumătatea anului viitor. Oraşul nostru va avea parte de o creştere […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare