Expres

Iar vor fi contre în Consiliul Local Brașov / Cazul viceprimarului Rusu / Impozitul pe unele clădiri, mărit și cu 500% / Aproape 500 de puncte pe ordinea de zi

Iar vor fi contre în Consiliul Local Brașov.

În data de 21 decembrie, de la ora 11.00, este programată o ședință ordinară a Consiliului Local Brașov cu (atenție!) 472 de puncte pe ordinea de zi – Întreg desfășurătorul, AICI.

Iar vor fi contre în Consiliul Local Brașov

Primul punct pe ordinea de zi îl are în prim-plan pe Sebastian Rusu: „Proiect de hotărâre privind eliberarea din funcția de viceprimar al Municipiului Brasov a domnului Rusu Sebastian-Mihai. Inițiator: Primarul Municipiului Brasov”.

La ultima întrunire a CL, Cătălin Anton, președintele de ședință – liberal ca și „vicele” Rusu, a decis să mute la final inițiativa primarului USR-ist Allen Coliban. Iar în acel moment, când să se voteze, PNL-iștii au părăsit sala… Detalii, AICI. Probabil că scenariul se va repeta.

Altfel, multe puncte aflate pe ordinea de zi prevăd majorări și cu 500 % (!) a impozitului – începând cu anul 2024 – pentru foarte multe clădirii neîngrijite.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
4 luni în urmă

[…] Iar vor fi contre în Consiliul Local Brașov / Cazul viceprimarului Rusu / Impozitul pe unele clăd… […]

4 luni în urmă

[…] Proprietarii a aproape 400 de imobile din Brașov vor plăti un impozit majorat și cu 500% de anul viitor. Acest lucru se va decide în proxima ședință a Consiliului Local, care va avea loc joi, 21 decembrie – Detalii,… Citeşte mai mult »

4 luni în urmă

[…] Primul punct pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Brașov din 21 decembrie a fost înlăturarea din funcția de viceprimar a liberalului Sebastian Rusu. Propunerea i-a aparținut primarului USR Allen Coliban – Detalii, AICI. […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare