Expres

Evenimente speciale, astăzi, la Schitul Sfântul Efrem cel Nou

Evenimente speciale, astăzi, la Schitul Sfântul Efrem cel Nou: o icoană făcătoare de minuni adusă la închinare și un concert al Cenaclului „Lumină Lină”. La Schitul Sfântul Efrem cel Nou – primul așezământ monahal ortodox din Țara Bârsei, care se ridică între Brașov și Cristian – se află doar astăzi Icoana Maicii Domnului numită „Portărița” (copie a celei mai importante icoane de la Athos), adusă de la Sibiu. „După Sfânta Liturghie, va fi scoasă spre închinare icoana, care, deși este o copie, a izvorât mir și a vindecat de boli incurabile, în zona Sibiului și nu numai”, spune protosinghel Clement Mircea (foto 2), ctitorul și starețul primei mănăstiri ortodoxe a Brașovului.

Preotul Cătălin Dumitrean (foto 3), care conduce Cenaclul „Lumină lină”, a adus icoana de la Biserica Dealului din Sibiu, care a păstrat harul facerii de minuni. Tot la Sibiu se află o replică a altei icoane din Sfântul Munte, supranumită „Îndrumătoarea”, icoana Maicii Domnului „Hodighitria”, care a fost dăruită voievodului Mihai Viteazul, ca semn de preţuire pentru ajutorul acordat monahilor de la Muntele Athos și se află la Mănăstirea Mihai-Vodă din București.
Icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu adusă azi la Cristian se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița”. Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă, ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”).

Tot astăzi, de la ora 17.00, cei prezenți pot participa la un concert de cântări bisericești și patriotice, susținut de Cenaclul „Lumină lină”, de la Sibiu. Nu va lipsi fostul membru al cenaclului „Flacăra”,, pr. Doru Gheaja, cunoscut drept părintele cântecelor „Aşa-i românul” și „Tu, Ardeal”, pe versurile poetului Adrian Păunescu.

„Icoana Maicii Domnului, scoasă la închinare va sta oricât va fi nevoie, până se va închina toată lumea care va dori acest lucru. Concertul de cântec patriotic și religios va începe de la ora 17.00.
De aceea, Slujba Paraclisului va începe la ora 16.00”
, a precizat protos. Clement.

Citiți și:

Târnosire de biserică lângă Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] Evenimente speciale, astăzi, la Schitul Sfântul Efrem cel Nou […]

10 luni în urmă

[…] atunci când cenaclul „Lumină lină” pe care îl conduce a susținut și un concert (detalii aici). Icoana este o replică, dar care a păstrat harul facerii de minuni, a celei aflate în […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare