Expres

Conturile Ministerului de Finanțe, blocate

 

Conturile Ministerului de Finanțe sunt blocate, în urma unei decizii a Curții de Apel București, din cauza unei datorii de peste 80 de milioane de euro pe care statul o are către frații Micula.

Frații Ioan și Viorel Micula au pus sechestru pe conturile Ministerului de Finanțe, pentru a recupera o parte din datoria de 82 de milioane de euro pe care statul o are către ei, potrivit televiziunilor de știri.
În luna decembrie 2013, cei doi frați Micula, patroni ai European Drinks, au câștigat la Curtea de Arbitraj de la Washington procesul intentat statului român, decizie în urma căreia urmează să primească 376 de milioane de lei. În schimb, Ministerul de Finanțe a anunțat că firma are datorii la buget de 76 de milioane de euro, astfel că suma obținută de frații Micula ar urma să compenseze această datorie, doar că statul român nu a cerut anterior încuviințarea pentru convertirea datoriei.
Un an mai târziu, în luna decembrie 2014, Ioan și Viorel Micula au pus sechestru pe o parte din acțiunile statului român deținute la OMV Petrom.
Cei doi frați, care au și cetățenie suedeză, au dat în judecată statul român în anul 2005, acuzând că nu au fost respectate angajamentele prevăzute în Acordul bilateral România-Suedia cu privire la protecția reciprocă a investițiilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google