Expres

Ce mai e cu promisa sală de sport de la Școala nr. 2 Brașov

Ce mai e cu promisa sală de sport de la Școala nr. 2 Brașov.

A fost o întreagă dezbatere pe această temă – Detalii, AICI, cu punctele de vedere ale conducerii unității de învățământ și ale Federației Române de Gimnastică.

Pe 15 februarie, primarul Allen Coliban a luat o decizie care să mulțumească pe toată lumea, potrivit spuselor sale.

Aceasta a fost: reconversia sălii de sport recent construite, astfel încât să fie folosită atât de elevi cât și de loturile de gimnastică (cu un termen estimat de execuție de 4 luni); amplasarea unui balon de fotbal pe amplasamentul vechii săli de sport care urma să se demoleze; construirea unei noi săli de sport în curtea aceleiași școli.

Ce mai e cu promisa sală de sport de la Școala nr. 2 Brașov

Pamela Diaconu, consilier local PNL Brașov, a readus în discuție acest subiect, precizând: „Suntem la 7 luni distanță, după o grevă de 3 săptămâni și 2 luni de vacanță. Luni, 11.09.2023, începe un nou an școlar. În curtea școlii, vechea sală de sport își continuă nestingherit ruina (devenind un pericol pentru cei din jur), nu e nici urmă de balon de fotbal, sau de lucrări începute. În concluzie, în pofida multiplelor promisiuni și îndelungi dezbateri, în care domnul primar a avut șansa să-și facă fotografii din toate unghiurile, elevii școlii vor continua să facă sport în sălile de clasă, printre bănci, privind zilnic către sala de sport uriașă din curtea școlii, construită din banii brașovenilor, care, în continuare, are lacătul pe ușă. Revoltător!”.

Zilele trecute, Pamela Diaconu a sesizat, tot înaintea începerii anului școlar, situația îngrijorătoare de la Grădinița nr. 5 Brașov – Detalii, AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare