Expres

Cum arată Grădinița nr. 5 Brașov la început de an școlar / Ce a spus consilierul local PNL Pamela Diaconu

Cum arată Grădinița nr. 5 Brașov la început de an școlar.

În calitate de membru al Consiliului de Administrație al Grădiniței cu program prelungit nr. 5 Brașov, Pamela Diaconu, consilier local PNL, a declarat: „După ce prin amendamentele inițiate și multiplele solicitări, am reușit să obținem o sumă record pentru consolidarea și extinderea grădiniței, cu toate acestea, ne lovim în continuare de lipsa de interes și de viziune a administrației Coliban&Boghiu și pe acest subiect. Astfel, pentru executarea lucrărilor ample și extrem de necesare pentru consolidarea grădiniței, activitatea acesteia ar fi trebuit să se desfășoare, în mod temporar, într-un alt spațiu. Deși am propus multiple soluții, nici una nu a fost luată în considerare sau pusă în practică, toate soluțiile propuse fiind respinse, cu multă aroganță și afectare, de către persoanele ale căror nume deja le-am menționat”.

Cum arată Grădinița nr. 5 Brașov la început de an școlar

Pamela Diaconu și-a continuat expunerea: „În timp ce lucrările extrem de necesare sunt amânate, căci nici până astăzi nu a fost identificat spațiul pentru relocarea activității, imobilul în care se află grădinița continuă să se degradeze. Imaginile cu fisurile apărute de curând atestă că în acest imobil (care a fost propus spre demolare sau consolidare potrivit expertizei tehnice întocmite) anul școlar nu poate începe”.

Cum arată Grădinița nr. 5 Brașov | MyTex.ro
Cum arată Grădinița nr. 5 Brașov la început de an școlar / Ce a spus consilierul local PNL Pamela Diaconu 10

„Credeți că administrația Coliban&Boghiu este interesată de rezolvarea acestei situații, expuse încă din anul 2021, astfel încât acești copii să învețe în siguranță? Suntem în data de 05.09.2023, a început FOV… Pentru unii e tot ceea ce contează…”, a încheiat, cu amărăciune, Pamela Diaconu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare