Expres

Ce au cerut participanții la Marșul pentru viață (galerie foto-video)

Ce au cerut participanții la Marșul pentru viață.

Sute de persoane au participat, sâmbătă, prin centrul Brașovului la „Marșul pentru viață”. Evenimentul, ajuns la cea de-a XIII –a ediție, a fost marcat în întreaga țară și în Republica Moldova, dar și, chiar dacă nu în aceeași zi, în alte țări europene și în SUA. Marșul este dedicat prețuirii și ocrotirii vieții copiilor, încă din momentul concepției. Scopul acestuia este creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii, pentru ca ele să-și poată naște copiii cu încredere și în siguranță. În acest an, manifestarea a avut drept motto „Viitorul este pro-viață”.
La Brașov marșul a avut ca punct de pornire biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din Centrul Civic și a adunat sute de participanți, de toate vârstele, multe familii cu copiii de mână, în brațe sau în cărucioare, care au mers pe jos până pe Barițiu. Participanții la Marșul pentru viață, purtând drapele tricolore, baloane colorate și pancarte au scandat pe traseu „Brașovul trăiește/Viață dăruiește”. Pe pancarte se putea citi: „Avortul nu este niciodată o soluție”, „Sunt născut în 1993. Mamă, îți mulțumesc” (1993 24,1% nașteri-75,9% avorturi), „Fiecare viață este un dar”, „Femeile merită ceva mai bun decât avortul”, „Viața înseamnă dragoste”, „Copiii sunt iubire”. Marșul s-a încheiat la Maternitate, unde participanții au salutat proaspetele mămici.
„Suntem pentru ocrotirea vieții, suntem pentru dreptul la viață al copiilor născuți și nenăscuți. Ne dorim ca România să fie o țară mai bună cu copiii născuți și nenăscuți și ne dorim cât mai multă lume să împărtășească gândurile noastre”, a spus unul dintre organizatori.
„În ciuda multor acuzaţii vehiculate, Marşul pentru Viaţă nu a avut și nu are ca scop interzicerea legală a avortului şi nici acuzarea femeilor care au făcut avort. Este doar un prilej de a-i ajuta pe oameni să înţeleagă cât de important este să protejăm şi să iubim copiii, încă din pântecele mamelor lor, chiar şi atunci când vin pe lume în contexte mai puţin prielnice naşterii. Marşul s-a adresat fiecăruia dintre noi: părinţilor şi viitorilor părinţi, dar mai ales femeilor însărcinate, cărora le este frică să nască şi care trebuie încurajate să caute ajutor şi alte soluţii decât avortul, preoţilor, asistenţilor sociali, care pot salva multe vieţi, prin ajutor specializat, oferit la timp, oamenilor politici, care sunt rugaţi să ia măsuri concrete de protecţie a mamelor şi copiilor”, au mai precizat organizatorii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare