Expres

Cât va mai continua greva generală din învățământ / Ce spun sindicatele

Cât va mai continua greva generală.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (președinte Simion Hăncescu) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (Marius Nistor) au precizat, într-un comunicat de presă transmis astăzi, că Guvernul României este singurul responsabil pentru continuarea acestei forme extreme de protest.

„După trei zile de pauză în negocieri, Executivul nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului din educație. Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleași prime/vouchere pe care angajații din învățământ le-au refuzat săptămâna trecută. Nu mai avem prim-ministru, nu mai avem miniștri cu care să negociem? De vineri am așteptat invitația la discuții, însă totul s-a redus la un mesaj transmis într-un briefing de presă susținut de purtătorul de cuvânt al Executivului”, s-a menționat în comunicat.

Cât va mai continua greva generală

„Guvernul României trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar. Faptul că Guvernul României refuză să emită un astfel de act normativ, care să garanteze ceea ce a fost eliminat din Legea Învăţământului Preuniversitar și ceea ce s-a convenit în decembrie 2022 cu prim-ministrul Nicolae Ciucă (o grilă de salarizare potrivit căreia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea să țină cont de grade și de vechime) îi face pe angajați să creadă că, de fapt, Executivul nu dorește nici măcar prin noua lege a salarizării să acorde salarii decente în învățământ”, au mai precizat sindicaliștii.

La ultimele negocieri avute cu reprezentanții Guvernului, joi, 25 mai, solicitările sindicaliștilor din Educație au fost clare:

  • Majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;
  • Emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
10 luni în urmă

Tot îi dau ăștia cu greva înainte dar nimeni nu-i întreabă ce soluție au cu rebuturile pe care le dau cadrele didactice țării: waxerii. Păi să ai peste 44% rebuturi la „producția” ta este strigător la cer. E fantastic de… Citeşte mai mult »

10 luni în urmă

[…] Cât va mai continua greva generală din învățământ / Ce spun sindicatele […]

10 luni în urmă

[…] Greva continuă. […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare