Expres

Brașovul – 7 medii de 10 la Evaluarea Națională / De la ce școli provin elevii…

Brașovul – 7 medii de 10 la Evaluarea Națională.

Ministerul Educaţiei a publicat astăzi primele rezultate ale Evaluării Naţionale, iar candidaţii nemulţumiţi au la dispoziţie două zile pentru a depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi date în 4 iulie. La nivel național, 76,2% dintre elevi au obţinut medii peste 5, procent mai mic decât în 2021 şi 2022. Au fost înregistrate 429 de medii de 10, comparativ cu 221 – anul trecut şi 132 în 2021.

23,8% dintre elevi au obţinut medii sub 5, faţă de 17,73% în anul 2022. Procentul din sesiunea 2023 este comparabil cu cel din anul 2021 (23,2%) şi egal cu cel din anul 2020.

Brașovul – 7 medii de 10 la Evaluarea Națională

7 dintre mediile de 10 au fost în județul Brașov. Două dintre acestea au fost obținute de la elevi ai Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă”. Unul provine de la Colegiul Național „Andrei Șaguna”. De asemenea, câte un reprezentant cu 10 atât la limba română, cât și la matematică au Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială nr. 8, Școala Gimnazială nr. 19 și Școala Gimnazială nr. 27.

Rezultatele complete din județul Brașov la Evaluarea Națională – AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
9 luni în urmă

[…] la Brașov, de la 78,3% la 78,7%, potrivit datelor publicate pe portalul Ministerului Educației. Numărul mediilor de 10 a rămas la fel, de 7. Este posibil să mai fi apărut modificări de note, dar […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare