Expres

BRAŞOV. Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în control prin pieţe

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov au acționat, ieri şi alaltăieri, pe linia combaterii comerțului ilegal cu produse agroalimentare de sezon și evaziunii fiscale din acest domeniu, efectuând verificări la agenți economici de pe raza municipiului Brașov, cu preponderență în piețele agroalimentare.

„Cu această ocazie, au fost verificați 39 comercianți (persoane juridice), iar ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 12/1990 și O.U.G. nr. 28/1999, însumând aproximativ 30.000 lei. Totodată, a fost confiscată suma de aproximativ 1.000 lei, reprezentând bani rezultați din vânzare de produse ce nu au fost fiscalizați pe casa de marcat și indisponibilizate produse neconforme”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

La acţiuni au participat şi doi inspectori ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare