Expres

BRAȘOV. Scriere 3D, roboți, astronomie și nutriție

 

Consiliul Județean Brașov, prin Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, îi invită pe nrașoveni la SCIEFEST – Festival de ştiinţă şi industrii creative, ediţia a III-a, care are loc până duminică, în Coresi şi în spaţiile Bibliotecii Judeţene Braşov (Livada Poştei şi strada Iuliu Maniu nr. 6). SCIEFEST este un proiect ce face parte din Strategia de dezvoltare a sistemului judeţean de biblioteci publice, unul dintre obiectivele instituţiei fiind acela de a încuraja şi susţine inovaţia. „Gândim şi concepem acest eveniment anual ca unul capabil să susţină agenda dezvoltării locale, a regenerării urbane, a antreprenoriatului inclusiv cultural, educaţiei şi inovaţiei. Proiectul este destinat tinerilor şi antreprenorilor, dar nu exclusiv, iar scopul nostru este de a aduce ştiinţa mai aproape de tineri pentru a învăţa, în mod distractiv, despre ştiinţă, tehnologie, sănătate şi mediu”, spune Daniel Nazare, directorul Bibliotecii Județene.

Festivalul se adresează tuturor vârstelor (elevi de nivel primar, gimnazial şi liceal, cadre didactice, tineri, antreprenori, adulţi, seniori). În Coresi sunt standuri şi ateliere ale partenerilor,cu experimente ştiinţifice, imprimare 3D, aplicaţii ale Inteligenţei Artificiale, modele de roboţi şi robotică educaţională. Veţi cunoaşte proiecte noi aparţinând Muzeului Casei Mureşenilor, Universităţii „Transilvania” Braşov ori cele finanţate prin Fondul Ştiinţescu Brașov, program al prin Fundaţiei Comunitare Braşov, care implementează idei inovatoare. Vă veţi exersa creativitatea cu pixurile şi imprimanta 3D puse la dispoziţie şi de Biblioteca Judeţeană Braşov sau veţi afla lucruri noi şi utile despre educaţia nutriţională, importantă pentru sănătate, din discuţiile cu invitata noastră, nutriţionist dietetician Felicia Constantin.

Secţia de copii şi tineret a bibliotecii (str. Iuliu Maniu nr. 6) găzduieşte ateliere despre natură şi mediu (Zâmbete la microscop cu Asociaţia Carpaterra şi Seminţe de ştiinţă cu Centrul educaţional Schubz). Astronomia se bucură de o atenţie specială: pe durata festivalului va rula o expoziţie virtuală cu fotografii astronomice româneşti la sediul bibliotecii, iar sâmbătă asociaţia Ucenicul Astronom va prezenta Viaţa în spaţiul cosmic pe înţelesul tuturor şi va organiza observaţii astronomice (dacă vremea permite) în timp ce Clubul Antares Braşov va avea mai multe prezentări despre satelitul natural al Pământului, Luna, prilejuite de împlinirea a 50 de ani de la aselenizare.

„Împreună cu partenerii noștri – ASUR, 3D DOT Braşov, Fundaţia Comunitară Braşov, Universitatea „Transilvania” Braşov, Academia de Informatică Braşov, asociaţiile Carpaterra, Ucenicul Astronom, Asociaţia Suport Regiunea Centru, Centrul Educaţional Schubz, Astro Club Braşov, Clubul Antares Braşov, Muzeul Pedagogic Braşov -, cărora le mulţumim pentru colaborare şi susţinere, am conceput un program divers”., spun organizatorii.

Din program

Vineri, 22 noiembrie
CORESI, Piaţa cu copaci

12.00 – 20.00: „Atelier de evoluţie” susţinut de Asociaţia Secular Umanistă din România (ASUR) – „Să înţelegem procesul de selecţie naturală şi teoria ştiinţifică a evoluţiei”.
12.00-20.00: „ProtoShop Live” – ateliere de imprimare 3D cu 3D DOT SRL Braşov şi Asociaţia Laborazon.
12.00-20.00: „Roboţi industriali şi umanoizi” cu Centrul Informatică Industrială, Virtuală şi Robotică din cadrul Institutului de cercetare-dezvoltare al Universităţii „Transilvania” Braşov.
12,00-20,00: „Atelier de creativitate cu pixuri 3D şi imprimare 3D” cu Biblioteca Judeţeană Braşov. Grupa de vârstă a participanţilor: de la 14 ani.
12.00 – 20.00: „Nutriţie şi ştiinţa alimentaţiei” cu nutriţionist dietetician Felicia Constantin.
15.00 – 19.00: Terapii alternative – Medicina ayurvedică şi Biorezonanţa.
17.00 – 18.00: „Reacţii spectaculoase” – atelier cu Muzeul Pedagogic Braşov.

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ
10.00-14.00: „Seminţe de ştiinţe” – atelier susţinut de Centrul educaţional Schubz Râşnov – Secţia pentru copii şi adolescenţi (Strada Iuliu Maniu nr. 6)

Sâmbătă, 23 noiembrie
CORESI, Piaţa cu copaci

11.00 – 20.00: „Atelier de evoluţie” susţinut de ASUR – „Să înţelegem procesul de selecţie naturală şi teoria ştiinţifică a evoluţiei”
11.00 – 20.00: ProtoShop Live – Ateliere de imprimare 3D cu 3D DOT SRL Braşov şi Asociaţia Laborazon.
11.00 -20.00: „Roboţi industriali şi umanoizi” cu Centrul de Informatică Industrială, Virtuală şi Robotică din cadrul Institutului de cercetare-dezvoltare al Universităţii „Transilvania” Braşov
11.00 – 20.00: „Atelier de creativitate cu pixuri 3D şi imprimare 3D” cu Biblioteca Judeţeană Braşov. Grupa de vârstă a participanţilor: de la 14 ani
11.00 -20.00: „Proiect Experimentarium” cu instalaţii care ilustrează principii de optică, electricitate, magnetism ş.a. împreună cu aplicabilitatea acestora în domenii noi: robotică, electronică, realitate augmentată, smart home etc.
11.00 – 16.00: „Nutriţie şi ştiinţa alimentaţiei” cu nutriţionist dietetician Felicia Constantin
15.00 – 19.00: „Terapii alternative” – Medicina ayurvedică şi Biorezonanţa
11.00 – 13.00: Laboratorul de Știinţă şi Artă cu Echipa ,,ArtByte”  – Ludotecă
17.00 – 20.00: „AR-T implementat de Academia de informatică”  – Ludotecă

Biblioteca Judeţeană
Secţia pentru copii şi adolescenţi (Strada Iuliu Maniu nr. 6)
16,00-16,40 – Viaţa în spaţiul cosmic – prezentare de Asociaţia Ucenicul astronom
16,40-17,00 – Prezentarea instrumentelor astronomice de Asociaţia Ucenicul astronom
17,00-18,00 – Să cunoaştem mai multe despre Lună – prezentări realizate de  Antonela Lungu (Enciclopedia galactică şi motivele tradiţionale româneşti), Nicolae Dobre (Drumul de la ficţiune la realitate), Gheorghe Tănase (Luna, mare de necunoscute de… necunoscute; Mesajul Arecibo – răspunsul extratereştrilor la cele două sonde spaţiale trimise de Carl Sagan în univers).
18,00 – Observaţii astronomice cu Asociaţia Ucenicul astronom (dacă vremea permite)

Duminică, 24 noiembrie
CORESI, Piaţa cu copaci

12.00 – 17.00: „Atelier de evoluţie” susţinut de ASUR – „Să înţelegem procesul de selecţie naturală şi teoria ştiinţifică a evoluţiei”.
12.00 – 17.00: „ProtoShop Live – Ateliere de imprimare 3D” cu 3D DOT SRL Braşov şi Asociaţia Laborazon.
12.00-17.00: Atelier de creativitate cu pixuri 3D şi imprimare 3D cu Biblioteca Judeţeană Braşov. Grupa de vârstă a participanţilor: de la 14 ani.
12.00 – 17.00: „Proiect Experimentarium” cu instalaţii care ilustrează principii de optică, electricitate, magnetism ş.a. împreună cu aplicabilitatea acestora în domenii noi: robotică, electronică, realitate augmentată, smart home etc.
12.00 – 17.00: Nutriţie şi ştiinţa alimentaţiei cu nutriţionist dietetician Felicia Constantin
12.00 – 16.00: Terapii alternative – Medicina ayurvedică şi Biorezonanţa.
16.00 -19.00 – „AR-T implementat de Academia de informatică”  – Ludotecă

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ
12.00 – 14.00: „EduAS şi Laboratorul de realitate virtuală” – Secţia pentru copii şi adolescenţi (Str. Iuliu Maniu nr. 6).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare