Expres

BRAŞOV. Poliţistul Marian Godină, de la „autografe” pe procese-verbale, la cele pe propria carte

 

Devenit celebru pentru poveştile savuroase, spuse cu har, şi comentariile sale online amuzante şi ironice despre situaţiile întâlnite în trafic, poliţistul de la Rutieră Marian Godină, totodată blogger, a publicat cartea „Flash-uri din sens opus” la editura Curtea Veche, volum care va putea fi disponibil începând cu 18 februarie, anunţă autorul pe pagina sa de Facebook. Imediat ce s-a anunţat că se pot face precomenzi, volumele solicitate înainte de lansare urmând a avea autograful autorului, site-ul editurii a picat.

Anunţul lansării cărţii este unul inedit, care începe cu două poveşti triste, ce se intersectează într-un final fericit, poveşti ce fac parte din primul capitol al cărţii.  
„Tânărul îşi lăsase acasă fetița de cinci anişori şi acum aştepta emoționat pe holul maternității naşterea celui de-al doilea copil. O să fie băiat? O să fie fată? Medicina vremii nu îi raspunsese la întrebarea pe care şi-o punea de nouă luni iar acum mai erau câteva minute şi avea să afle. Fiorii erau tot mai mari şi minutele păreau ore. Aşezase buchetul de flori pe un scaun şi se plimba pe coridor, dintr-un capăt în celălalt, când apăru doctorul care s-a dus spre el, tăcut, şi l-a bătut pe umăr. I-a spus că are o fetiță, apoi i-a întins palma dreaptă în care ținea o verighetă de aur şi i-a spus că îi pare rău. Nu putuse să facă nimic…
Femeia făcea mâncare. Pentru că soțul ei era plecat pe un mare şantier al țării din acea vreme, gătea acum doar pentru copiii ei, o fetiță de trei ani şi un băiat de doi.
Un accident de muncă…
Diriginta poştei din sat aflase prima. De la ea, au aflat şi alții, vestea se răspândea în sat cu repeziciune. Numai femeia gătea liniştită in continuare, cu copiii juncându-se în preajma ei şi cu gândul la soțul care avea să se întoarcă acasă în scurt timp.
Nu s-a mai întors…
Tănărul văduv se mutase să lucreze în Braşov, dar se ducea des la Provița de Sus, unde era inmormântată mama copiilor lui. În cimitirul urât şi trist, o vedea de fiecare dată pe femeia în negru, şi ea tot cu doi copii, şi ea tot văduvă.
Au ajuns să se cunoască. S-au cunoscut atât de bine, încât s-au căsătorit şi au făcut un copil. Un băiat. Un băiat care pe atunci n-avea caschetă și nici nu scrisese vreo carte.
Pentru că era pe șapte septembrie și a doua zi era Sfânta Maria, mi-au pus numele Marian. Marian Godină. Acum, numele o să apară pe o carte al cărei prim capitol tocmai l-ați citit. Se numește «Flashuri din sens opus”
Deși nu am fost de acord la început, crezând că ar putea părea că fac pe interesantul, oamenii de la editură m-au convins că dacă aș semna pe cărțile precomandate în perioada 12-17 februarie, ar fi un semn de respect față de cititori, așa că am acceptat. Cărțile vor pleca spre voi cu semnătura mea. Autograf nu îmi place cum sună, mai ales că ar fi un autograf care deja se află în posesia a câtorva mii de persoane care au condus și au greșit prin Brașov”.

Poliţistul a menţionat că nu a scris cartea pentru „reducerea pedepsei”.
„Din fericire, chiar dacă am avut obstacole din care am înţeles că nu am libertate deplină, nu am fost nici arestat şi nici condamnat. Aşa că nu am făcut-o pentru reducerea pedepsei. Am făcut-o din pură plăcere şi mai ales la îndemnul vostru, care apărea în comentariile fiecărei postări”, spune poliţistul.
„Despre «Flash-uri din sens opus» vă pot spune că este o carte care vă va trece cu siguranţă prin toate stările. Vă va întrista, veţi râde cu lacrimi, vă va amuza, veţi regreta (nu că aţi cumpărat-o), vă va provoca milă, revoltă, veţi râde iar. Cu siguranţă vă va antrena toţi muşchii mimicii”, mărturiseşte autorul.
Godină adaugă că el este personajul principal al cărţii „Flash-uri din sens opus”.
„Toate (întâmplările – n.r.) sunt povestite în stilul cu care v-am obişnuit, alături de alte surprize care îi vor face pe unii să le dispară orice zâmbet de pe faţă”, mai spune el.
„Pentru a evita să-mi vedeţi semnătura şi pe alte «materiale», respectaţi regulile de circulaţie”, îi previne Marian Godină pe cititori.
El mai are un avertisment: „Deoarece oameni cu multe stele pe umeri, cu onoruri, insigne și medalii, semne clare ale curajului și bărbăției de care au dat dovadă pentru a ajunge la acel nivel, s-au arătat profund sensibilizați și lezați, aproape roșind la citirea unor texte de-ale mele care conțineau limbaj explicit, țin să vă avertizez că «Flash-uri din sens opus», cartea de care v-am spus mai devreme, conține limbaj licențios, nefiltrat, necenzurat, stradal”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button