112

BRAȘOV | Conflict violent între soți, într-o locuință de pe Bulevardul Saturn! Ambii au fost transportați la spital

Un conflict izbucnit între doi soți, în această seară, într-un apartament de pe bulevardul Saturn din Brașov, s-a încheiat cu intervenția poliției și transportarea ambelor persoane la spital. Cei doi, în vârstă de 39 și 46 de ani, ar fi suferit leziuni fizice în urma altercației.

Conflict spontan între doi soți, în Brașov

Incidentul a fost semnalat vineri, 23 octombrie, în jurul orei 18:00, când polițiștii de la Secția 5 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la o agresiune produsă într-un imobil de pe bulevardul Saturn.

Din primele verificări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că, în timp ce se aflau în locuința comună, între cei doi soți ar fi izbucnit un conflict spontan.

În împrejurări care urmează să fie clarificate, ambele persoane ar fi suferit leziuni fizice.

Ambii soți, transportați la spital

În urma evenimentului, cei doi au fost transportați la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Polițiștii continuă verificările, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google