Expres

BRAȘOV. De ce nu poate fi renovată clădirea Prefecturii și a CJ

 

Se vede cu ochiul liber că Palatul Administrativ din Brașov în care își au sediul Consiliul Județean, Instituția Prefectului și Curtea de Apel se degradează de la o zi la alta. Emblematică pentru Brașov, clădirea a fost ridicată în 1902 și are nevoie de reparații capitale urgente pe care nu le poate face nimeni dintre factorii de decizie de pe plan local și județean, chiar dacă își doresc. CJ Brașov nu poate iniția aceste lucrări pentru că, în 2001, clădirea a trecut în domeniul public al Statului Român care este proprietarul actual, astfel că orice investiție în afara celei guvernamentale este ilegală.

„Clădirea se degradează pe zi ce trece, iar noi nu putem interveni tocmai din această cauză. Vrem să rezolvăm această problemă a documentelor, apoi să facem expertizele necesare, să vedem exact în ce stare se află şi ce reparaţii trebuie executate, iar ulterior să identificăm şi o sursă de finanţare”, a afirmat preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.
La rândul său, secretarul judeţului Braşov, Maria Dumbrăveanu, a explicat că, deşi are intenţia de a investi în clădire, nu are nici un drept legal, pentru că administraţia judeţeană nu are proprietate asupra clădirii şi nici drept de administrare, iar de-a lungul timpului au fost inițiate mai multe discuții pentru predarea clădirii către CJ Brașov, însă fără nici un rezultat. „Pentru a prelua clădirea, avem nevoie de o Hotărâre de Guvern, prin care clădirea Palatului Administrativ să fie trecută în domeniul privat al statului, pentru ca apoi să facem demersurile legale ca fiecare din instituţiile care funcţionează aici să preia partea pe care o ocupă şi să-şi poată rezolva documentele de proprietate şi administrare”, a arătat Maria Dumbrăveanu.
Ca urmare, Consiliul Județean a reluat demersurile pentru preluarea în administrare, primii pași fiind cei legați de „hârțogăria” necesară, plenul CJ aprobând o hotărâre în acest sens, astfel încât să poată interveni cât mai rapid pentru reabilitarea clădirii.

CJ vrea să preia administrarea

Clădirea are de fapt mai multe corpuri, nu este doar împărţită între mai multe instituţii. În corpul central, care are regim de înălţime S+P+2 etaje, îşi desfăşoară activitatea Instituţia Prefectului Judeţului Braşov, Consiliul Judeţean Braşov şi Curtea de Apel Braşov. Există şi un corp B, tot cu regim de înălţime S+P+2 etaje, aflat vizavi de magazinul Star, unde funcţionează câteva direcţii din Consiliul Judeţean, şi birouri ale Muzeului de Istorie. Tot de acest imobil  aparţine şi cantina-restaurant, o construcţie neintabulată unde îşi desfăşoară activitatea SC Consilprest SRL, firmă a Consiliului Judeţean. Aceste clădiri sunt evidenţiate în lista bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al judeţului Braşov. Pentru stabilirea spaţiilor din acest imobil, Consiliul Judeţean a întocmit în 2017 o propunere de dezmembrare în patru loturi, respectiv Palatul administrativ (clădirea Prefecturii), fosta închisoare (clădire a Muzeului de Istorie), cantina şi teren, curţi construcţii intravilan. De atunci, lucrurile nu au avansat prea mult, astfel că CJ a revenit cu o propunere pentru reglementarea situaţiei juridice a clădirii şi terenurilor din centru, iniţiind procedura de promovare a proiectului de HG pentru înscrierea palatului administrativ în anexa 1 la HG nr.1705/2006 privind inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi schimbarea titularului de administrare, din Instituţia Prefectului în Consiliul Judeţean Braşov.

Construită ca Palat al Justiţiei, inaugurat în 1902

Clădirea în care acum funcţionează Prefectura, Consiliul Judeţean şi Curtea de Apel a fost ridicată la începutul secolului, ca Palatul Justiţiei. În anul 1900, preşedintele Tribunalului Regalm Georg von Weer, a formulat o cerere către comunitatea oraşului Braşov pentru atribuirea unui teren de 9450 mp, pe care să se construiască Palatul de Justiţie.
Cererea a fost aprobată, oraşul a perceput o taxă simbolică, cu condiţia ca toate construcţiile existente şi ridicate ulterior să fie predate cu titlu gratuit comunităţii braşovene. S-a hotărât construirea Palatului de Justiţie, a închisorii şi a unor ateliere pentru puscăriaşi. Lucrările au fost terminate în 1902. Clădirea a funcţionat conform destinaţiei iniţiale până la instaurarea regimului comunist, când a devenit sediul PCR din regiunea Stalin, şi apoi sediul Comitetului Județean PCR („Județeana de partid”), fiind astfel ținta revoltei anticomuniste din 15 Noiembrie 1987 și a Revoluției din Decembrie 1989. Clădirea a avut de suferit și în urma unui miting de protest al muncitorilor de la Roman SA din 1999.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] să cadă. Reabilitarea și consolidarea sa au fost imposibile timp de mai mulți ani tocmai din cauza problemei birocratice care viza dreptul patrimonial. Consiliul Județean a început de câțiva ani demersurile de […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare