BRAȘOV. A rămas doar „un nume adunat pe-o carte”

Bianca Osnaga – profesoară, doctor în filologie, exeget și critic literar, redactor
cultural, artist plastic, o femeie frumoasă, plină de grație și atinsă de har – a fost condusă pe ultimul drum de părinții, sora și soțul ei, încremeniți de durere, de sute de prieteni și colegi (mulți dintre ei profesori, inspectori școlari, bibliotecari, artiști și scriitori), de foști elevi, de colaboratori și chiar de foști dascăli ai ei. Profesoara ei de română de la Meșotă, venerabila Paraschiva Popescu, i-a vorbit la căpătâi, evocând pasiunea, delicatețea sufletească și talentul, dublate un spirit critic și analitic de excepție, ale celei plecate la doar 55 de ani dintre noi.

Rămân în urma ei sute de elevi care îi vor păstra amintirea plină de gratitudine toată viața, 14 cărți extrem de utile, scrise în colaborare (istorii literare, antologii, dicționare), zeci de articole (recenzii, cronici de carte, profiluri
de artiști plastici) în periodice din țară și din străinătate, zeci de lucrări de gradul I (pentru învățători și educatoare) pe care le-a coordonat în calitate de conducător științific, zeci de lucrări de grafică și două cărți de autor: „Nuvela fantastică românească” (Eminescu, Voiculescu, Eliade) și „Conștiința tragică eminesciană”. Parafrazându-l pe Arghezi, a rămas doar „un nume adunat pe-o carte”.

Volumul, ce reprezintă transpunerea, într-o formă revizuită, a lucrării sale de doctorat, a
fost lansat la Brașov în 15 ianuarie 2015, la Galeriile Kron Art, în
absența autoarei, pe care boala ce i-a scurtat viața o împiedica deja să fie în mijlocul cititorilor. Cu o zi înainte, cartea fusese premiată la concursul de exegeză eminesciană
din cadrul Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Suceava. 

Sperând că este vorba doar de o suferință trecătoare și că vom reuși să vorbim cu autoarea, binecunoscută pentru modestia ei, despre o carte ce se anunța a fi de excepție, am amânat prezentarea. Din păcate, „timpul nu a mai avut răbdare” cu Bianca Osnaga și de la lansarea făcută chiar la anivesrarea a 65 de ani de la nașterea lui Eminescu au rămas doar fragmente din recenzia semnată de profesoara și scriitoarea Mihaela Malea Stroe (foto 2) pe care le puteți citi în foto 3, ca și prezentarea făcută chiar de către Bianca Osnaga: „Demitizare, negare vs. re-lectură, reinterpretare sunt, probabil,
„tentațiile” pe care le-a resimțit critica de azi, și nu doar critica,
în cazul lui Eminescu, poetul acceptat, vreme de mai mult de o sută de
ani, drept poetul cel mai valoros al românilor. Pe de o parte,
„responsabilitatea” fiecărui român este să-l fi citit. Să-l fi cuprins,
vorba lui Noica. Desigur, e o utopie aceasta. Pe de altă parte, nici nu
ar trebui lăsat la discreţia tuturor minţilor. Fiind un criteriu,
precum Mioriţa sau Monastirea Argeșului, a-l pune la îndoială este a te
exclude dintr-o moștenire spirituală – nu doar românească. Unii vor
spune: «nici Mioriţa nu mai înseamnă mare lucru»… Desigur, de aici
începe altă discuţie, care nu ne privește în acest loc. Dar un poet
reprezentativ pentru spiritul neamului său (cel puţin), trebuie asumat
și analizat nu la sintagmă, la un vers imperfect, ci în Cerul marilor
idei și în regimul criteriilor estetice. Pentru evoluţia literaturii
române, Eminescu e totuși poetul referenţial, la el sunt raportaţi,
încă, antecesorii ca artiști ce îl prefigurează, iar succesorii ca
eventuali imaginativi excepţionali sau poeţi metafizici sau creatori de
limbă. De aceea, nu poate fi indiferentă clasarea lui, în inerție, ca
(poet) pesimist, întunecat – argument pentru istovirea și „toxicitatea”
discursului său, chiar și din perspectiva contemporaneității”.

Citiți și:

BRAȘOV. Doliu – lumea frumosului e mai săracă!