Expres

ANAF a confiscat peste 23 kg de aur și aproape 10 kg de argint în urma unor noi controale

Inspectorii de la Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au confiscat 23,16 kilograme de aur și 9,51 kilograme de argint, în valoare totală de aproximativ 12,56 milioane de lei, în urma unor controale desfășurate la operatori economici din Bacău.

Verificările au vizat firme care activează în domeniul comerțului cu bijuterii și metale prețioase, fiind inițiate pe baza unor analize de risc fiscal. În timpul controalelor, inspectorii au descoperit nereguli majore, precum evidența deficitară a stocurilor și lipsa documentelor de proveniență pentru cantități importante de bunuri.

În urma constatărilor, autoritățile au dispus confiscarea a:

  • 6.560 de piese din aur, în valoare de aproximativ 12,24 milioane lei
  • 1.989 de piese din argint, în valoare de circa 323.000 lei

De asemenea, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 20.000 de lei, conform legislației în vigoare.

Bunurile confiscate au fost predate instituțiilor abilitate, iar controalele au fost extinse și la o altă societate aflată în legătură cu operatorul inițial verificat, după identificarea unor deficiențe similare.

ANAF anunță că vor continua acțiunile de control pentru combaterea evaziunii fiscale și pentru asigurarea unui mediu economic corect.

Vezi și: Lovitură ANAF! 6 kg de aur și diamante confiscate de la un magazin de bijuterii (foto)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button