Editorial

Prea multă gargară, prea puține fapte (I)

  • logomytex.png
 

Vedeți cum vine de s-aranjează așa frumos treaba acolo, sus, unde-și duc fericitele existențe cei ce ne conduc? Constatați cu ce iscusință se pliază ei pe temele arzătoare dezbătute pe „feisbuc”, cum prind din voleu vreo revendicare, vreo doleanță rătăcită pe stradă, între grupuri de 100, 200, 300, 1.000 de oameni care o susțin, deși destui dintre ei habar n-au despre ce e vorba mai exact? E un talent și ăsta, trebuie să recunoaștem. Nu oricine e capabil să mimeze interesul atât de bine și de repede, și să repete vorbele și ideile altora ca și când el ar fi primul din lume care s-a gândit la o chestie și-a pus gândul în cuvinte.

Iată, săptămâna trecută, rețeaua de socializare care se pliază perfect pe mentalul imensei majorități a populației sub vârsta de pensionare din România a vuit de mesaje, poze, clipuri video, lozinci, apeluri la simț civic, toate împotriva defrișărilor realmente îngrozitoare care se petrec la scară largă în mica, dar corupta noastră țară. S-au convocat, pentru sâmbătă după amiază, mitinguri în multe localități din țară și din străinătate, pentru a protesta față de barbaria care se desfășoară sub ochii autorităților (și nu de puține ori, beneficiind de complicitatea acestora). Las acum la o parte faptul că dacă te-ai fi luat după cei ce declarau, cu vitejie maximă, pe Facebook că vor ieși în stradă – unii se lăudau că vor determina și prietenii, rudele, cunoscuții să iasă –  ar fi trebuit să fie o participare de 80.000-100.000 de persoane și s-au strâns, în toată țara, abia vreo 8.000. Ce vreau să comentez puțintel este reacția autorităților.

Pe contul de Facebook al altfel taciturnului președinte Klaus Iohannis a apărut imediat după protest o postare potrivit căreia „protestul (…) este perfect justificat. Am hotărât ca această gravă problemă a defrișărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSAT”. Ei, bravos, iată că, după vreo două decenii de defrișări, a aflat, în sfârșit, și dl. Iohannis că în România există „această gravă problemă”! Dacă nu ieșeau oamenii – așa puțini cum au fost – în stradă, probabil că nu afla… Mai mult, reacția aceasta a venit după ce dl. președinte a respins de la promulgare noul Cod Silvic, apreciind că introducerea unui prag maxim de 30% la achiziția sau procesarea de masă lemnoasă din fondul forestier național și dreptul de preemțiune pentru producătorii din industria mobilei la cumpărarea de masă lemnoasă „sunt de natură să aducă atingere principiilor libertății economice și contractuale” și „ar putea avea impact negativ asupra mediului concurențial”. Or, această prevedere vizează tocmai încurajarea unui mediu concurențial și, deci, limitarea tendințelor monopoliste (manifestate, de pildă, foarte clar de o cunoscută firmă austriacă ce a găsit aici teren propice, după ce a fost, practic, forțată, printr-o schimbare legislativă vizând conservarea pădurilor, să-și mute afacerile lemnoase din țara de baștină). Deși noul Cod Silvic (ce numără printre inițiatori și niște pesediști cercetați penal în dosare privind mafia pădurilor) are multe prevederi cel puțin dubioase, chiar cu „impact negativ” asupra fondului forestier, dl. președinte a găsit de cuviință să obiecteze viguros la un punct necesar! Oare de ce?

(continuare în numărul viitor)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button