Interimarul

Vă mai amintiți, probabil, că a făcut destulă vâlvă, cazul Sorinei, copila înfiată de o familie de români din SUA, după ce a fost luată cu procurorul și mascații de la asistenta maternală care a declarat în scris, de două ori, că nu dorește s-o adopte, retrăgând apoi fiecare declarație.

În scandal s-a implicat și procurorul general interimar, Bogdan Licu, cerând suspendarea adopției, revizuirea dosarului de adopție și instituirea interdicției ca Sorina să părăsească țara (pe care la acea dată o părăsise deja, alături de familia adoptivă). A pierdut pe toate fronturile: cererea de suspendare a adopției i-a fost respinsă, revizuirea adopției i-a fost respinsă, interdicția de părăsire a țării de către minoră i-a fost respinsă. Deunăzi, i-a fost respins și apelul pe care l-a declarat la refuzul judecătoriei de a emite o ordonanță președințială care să-i interzică tinerei Sorina (aflată, repet, în SUA de ceva vreme) să plece din România.

Interesante sunt și motivările instanțelor care au respins acțiunile procurorului general interimar: că nu a adus nici un argument pentru care s-ar impune revizuirea sentinței de adopție, că a pretins – „într-o modalitate deghizată sub aparența unei căi extraordinare de atac” -, rejudecarea fondului unui litigiu tranșat în mod definitiv, că a trimis în mod greșit, inițial, cererea de apel, unei instanțe care nu avea competența de a o soluționa, și că a avut o abordare eronată din punct de vedere procedural.

Același procuror general interimar a obținut, în 2011, titlul de doctor în Drept, sub coordonarea generalului Gabi Oprea (cel cu PSD-ul, apoi cu UNPR-ul și „interesul național”, cu care a ajuns ministru în două rânduri, ba chiar vicepremier). Patru ani mai târziu, jurnalista Emilia Șercan, care s-a specializat în demascarea plagiatelor, a dezvăluit că aproape jumătate din teza de doctorat a lui Bogdan Licu ar fi fost copiată ad-litteram din alte lucrări, fără ca sursele să fi fost citate conform normelor. Câteva luni mai târziu, dl. Licu declara că nu a plagiat, dar că renunță, totuși, la titlu de doctor (câtă mărinimie!…), de pe urma căruia „n-am avut nici un avantaj profesional”. Știți cum e cu renunțarea asta? Ca și cum ai declara că renunți la diploma de bacalaureat sau la cea de absovire a facultății. Ce valoare juridică are declarația asta? Zero! Pe urmă, dacă spune dl în cauză că n-a plagiat, ci a muncit din greu la teza aia, de ce a „renunțat” la un titlu obținut cinstit? Iar dacă a plagiat, rămâne plagiator indiferent câte declarații de renunțare face!

Acesta este procurorul general interimar al României, delegat în funcție de Consiliul Superior al Magistraturii și cu cele mai mari șanse de a deveni procuror general „plin”. Comentariile vă aparțin.