Editorial

Erou sau…

 

FC Brașov a fost resuscitat, fascinant, de medicul Gheorghe Popa, pe care năstrușnicul conducător onorific Romică Pașcu îl consideră salvatorul grupării. Deocamdată, noul președinte al Consiliului de Administrație doar a promis lucruri mărețe: aducerea unor investitori italieni, ținuți încă „la secret”, care să pompeze în formația „stegară”, numai până la vară, 500.000 de euro, și o campanie de transferuri fabuloasă! Începutul ar trebui făcut luni, printr-o scrisoare de garanție bancară a potenților afaceriști remisă ANAF-ului și o primă tranșă de bani în vistieria „galben-neagră”, menită a acoperi salariile fotbaliștilor pe luna ianuarie.

Mâine vom vedea dacă „noii” șefi ai clubului aflat în buza falimentului au intenții serioase, de a plăti, eșalonat, toate datoriile și a readuce FC Brașov pe traiectoria performanței, sau este încă un balon de săpun, suflat, multicolor, într-o campanie electorală a unui candidat surpriză. Arși cu ciorba aeroportului de la Ghimbav, a telegondolei ce face legătura dintre gară și Poiana Brașov, a noului Stadion „Municipal” și a altor povești nemuritoare, microbiștii suflă, acum, și-n iaurt, ținând cont și de isprăvile ultimilor „macaronari” în fotbalul românesc, Claudio Zambon și Angelo Massone.

Cât și cum a putut, fair și pasionat de echipa fanion a orașului și de fenomen, Vasile Dochița i-a ținut pe „stegari” în viață, astfel că acum așteaptă cu nerăbdare predarea ștafetei, sperând că acest club va avea, într-adevăr, viitor. Cu întreprinzătorii italieni, aflați în pole-position, nemți (aduși pe filiera Prodancăi), cu Simon Maurer, cu duo-ul Paul Enache – Constantin Anghelache, care ar ști ce conține patrimoniul SC FC Brașov SA, asta nici nu mai contează.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare