Ce să zic, bieții de ei! (II)

Doamna care s-a plâns că nu-i ajung banii de la Senat să plătească hainele și coaforul nu este un exemplu singular printre parlamentarii mioritici, gata oricând să-și plângă de milă și să-și dea bani, bani și iar bani, că doar au de unde: din sutele de biruri pe care statul român le-a pus pe umerii populației și firmelor. Și din ce mai strânge Fiscul, asmuțit îndeosebi asupra micilor întreprinzători… cei care au rezistat, cum-necum, recesiunii și altor valuri de agresiuni îndreptate de stat împotriva lor.

Iată, de pildă, în expunerea de motive ce însoțește proiectul de lege prin care parlamentarii vor să-și acorde pensii speciale, se afirmă că măsura asta nu este decât „un drept firesc și echitabil”, „o politică corectă de respectare a drepturilor foștilor deputați și senatori”, care „creează un cadru de normalitate necesar pentru recunoașterea activității desfășurate în Parlament și dă un plus de responsabilitate (haida-de! – n.m.) deputaților și senatorilor aflați în exercitarea mandatului și misiunii pentru care au fost aleși în serviciul cetățenilor”. Va să zică „respectare”, „corectă”, „normalitate”, „responsabilitate”… ciudat sună aceste cuvinte dacă le alăturăm multora dintre membrii forului legislativ. Cât despre treaba aia cu „în serviciul cetățenilor”, poate or fi vreo doi-trei parlamentari, așa, de sămânță, însă restul nu-s decât în serviciul propriilor interese, în serviciul clientelei politice și în serviciul șefilor de la partid. Așa încât, sub ambalajul găunos al acestor cuvinte mari stă aceeași gândire slinoasă conform căreia ei își dau oricât pentru că pur și simplu au puterea să procedeze astfel și n-are nimeni ce le face.

Un senator de al cărui nume n-am auzit până acum n-a avut nici o jenă să afirme că vrea pensie specială ca o „contrabalansare a terfelirii la care este supus Parlamentul; dacă am ajuns să terfelim Senatul (…), să ducem până la capăt atunci, așa să fie măcar o compensare la ceea ce se suportă”. Adică uite-așa, să ne facă în ciudă! Noi îi „terfelim”, noi să le plătim pensii speciale! În realitate, se terfelesc ei singuri mult mai mult decât am putea-o face noi, simplii cetățeni.  

Un deputat (tot un no name) s-a văitat că are o pensie „normală” de „doar” 1.800 de lei, așa încât i se cuvine și una specială. Și, în fond, a continuat distinsul domn, e nevoie imperioasă ca veniturile aferente funcțiilor de demnitate publică să fie „în concordanță” cu cele din Uniunea Europeană. Dar veniturile a milioane de români care muncesc cinstit 5-6-7 zile pe săptămână pentru sume mult mai mici decât indemnizația, diurna, sumele forfetare ș.a.m.d. de care beneficiază un parlamentar anonim, căruia îi asigură bunăstarea (prin birurile pe care le plătesc) și care nu face nimic pentru ei? Asta nu-i interesează pe apostolii pensiilor speciale. Nu e treaba lor și cu asta basta!