Economic

Transportatorii solicită Guvernului să nu majoreze acciza la carburanți

 

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului să nu majoreze acciza la carburanți, ci să îmbunătățească sistemul de rambursare a taxei pe valoare adăugată (TVA) străinilor, astfel încât România să devină un centru de alimentare de carburant în zona Balcanilor, precum Luxemburg în Europa de Vest.

„În felul acesta, România va deveni mai competitivă, iar statul român va ajunge să colecteze mai mulți bani, nefiind necesară o majorare a accizei la carburanți. În caz contrar, așa cum UNTRR a arătat într-o analiză realizată la începutul lunii august 2017, o majorare a accizei la carburanți ar putea aduce pierderi la bugetul de stat. Tacit, Ministerul de Finanțe recunoaște acest lucru prin faptul că dorește implementarea supra-accizei în două etape, de la 15 septembrie și 1 octombrie 2017, cu scopul de a evita un șoc pe piață”, se arată în comunicatul de presă al UNTRR.

În România, consumul anual de carburant este de aproximativ 7 miliarde litri, din care 5 miliarde litri motorină și 2 miliarde litri benzină. „În cazul în care statul va majora acciza cu 38 de bani pe litrul de motorină și benzină, transportatorii români care efectuează operațiuni de transport internațional vor fi obligați să alimenteze în afara țării, iar prin reorientarea alimentării a doar 15% din volumul actual de motorină vândut în România și a scăderii cu același procent al alimentării cu benzină, se anulează orice câștig ipotetic al statului român! Cei 38 de bani în plus la acciza actuală ar putea aduce statului 45,22 de bani (acciză + TVA) pentru fiecare litru de motorină și benzină, matematic suma colectată suplimentar însumând circa 3,16 miliarde lei, presupunând că se va menține nivelul consumului de motorină și benzină nemodificat”, arată UNTRR.

Aproximativ 70% din alimentările actuale ale transportatorilor internaționali (români și străini) de pe teritoriul României s-ar putea reorienta imediat în afara României ceea ce ar conduce la un impact dezastruos asupra bugetului statului român.

Reamintim că, în ședința din 30 august 2017, Guvernul a decis ca accizele pentru benzine și motorină se majorează gradual, în două etapte, cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, și cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017. Aceste niveluri ale accizelor pentru carburanți sunt valabile până în anul 2022, inclusiv.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare