Economic

Cum a fost la ediția a treia Glovo Academy din Brașov – restaurantele regionale au avut parte de cursuri și workshop-uri pentru business-ul lor 

Programul Glovo Academy, organizat de Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, a desfășurat între 15 – 16  aprilie 2024 cea de-a treia ediție la Brașov, la care au participat reprezentanți ai restaurantelor regionale partenere, ce au luat parte la cursuri și workshop-uri dedicate, proiectul fiind construit ca un accelerator de informație, cu scopul a-i sprijini în dezvoltarea durabilă a afacerilor lor.   

Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, aproximativ 20 de parteneri regionali Glovo au beneficiat de 7 cursuri și workshop-uri precum Marketing, Finanțe sau sesiuni de mentorat, susținute de specialiști cu experiență, care să îi ajute să își îmbunătățească modul de lucru și să își dezvolte afacerea. 

Mai mult, peste 70% dintre partenerii care au participat la primele două ediții Glovo Academy și-au îmbunătățit cel puțin un business metric, punând în aplicare cunoștințele dobândite.     

| MyTex.ro
Cum a fost la ediția a treia Glovo Academy din Brașov – restaurantele regionale au avut parte de cursuri și workshop-uri pentru business-ul lor  10

Glovo Academy face parte din inițiativa Glovo Local – un program al cărui scop este sprijinirea micilor afaceri din domeniul restaurantelor în procesul de digitalizare printr-o serie de soluții digitale și operaționale pentru propriile canale și magazine – instrumente dedicate care să-i ajute să-și gestioneze operațiunile și să-și dezvolte afacerile prin tehnici de marketing și publicitate. 

Proiectul își propune să pună la dispoziția micilor afaceri în plină ascensiune resursele adecvate dezvoltării lor, pentru ca la finalul cursurilor acestea să-și consolideze poziția pe piață și să obțină un avantaj competitiv prin aplicarea strategiilor și a cunoștințelor acumulate. 

Lansat anul trecut în luna iunie, programul Glovo Academy a fost destinat, într-o primă etapă, partenerilor din Cluj-Napoca și regiunea Transilvaniei, continuând cu o a doua ediție în octombrie 2023, la București, pentru partenerii din regiunea de sud a țării. 

P


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare