Economic

Tendințe pe piața muncii în 2024 – ce vor angajații / Bugetul alocat pentru Crăciun

Tendințe pe piața muncii în 2024.

Mai mult de jumătate dintre angajați plănuiesc o schimbare în carieră pentru începutul anului 2024, motivați de nevoia unei creșteri salariale. Bugetul pe care îl alocă pentru sărbători este mai mare față de anii trecuți, pe fondul creșterii prețurilor

Anul 2023 este aproape de final, iar mai mult de 40% dintre angajați spun că a fost mai bun decât 2022, arată un sondaj realizat de platforma de recrutare online bestjobs. Cu toate acestea, 43% dintre angajați și-au căutat un job nou în 2023, alți 24% s-au confruntat cu epuizarea pe plan profesional (burnout), 15% au muncit pentru a obține o promovare la actualul loc de muncă și tot atâția s-au străduit să-și crească veniturile pentru a face față mai bine scumpirilor. Pentru 2024, 52% intenționează să-și schimbe jobul actual în prima jumătate a anului, în timp ce alți 27% rămân deschiși la această posibilitate, dar nu au încă un plan concret.

Când vine vorba de reușite, peste 40% dintre respondenții sondajului bestjobs spun că principala parte bună a anului 2023 a fost că au obținut un echilibru între viața profesională și cea personală. 15% se simt împliniți pentru că au reușit să-și crească veniturile, 14% pentru că au finalizat un proiect important și dificil, 12% pentru că și-au schimbat jobul, iar 10% pentru că au reușit să-și păstreze jobul. Îmbunătățirea stării mentale a fost o realizare importantă pentru alți 12%.

Întrebați de salariul actual, 64% dintre angajați au declarat că acesta este sub media pieței în cazul lor, ceea ce explică dorința atât de mare de a căuta un job mai bun în noul an. 21% consideră că sunt plătiți la nivelul ofertelor din piață și doar 5% au declarat că venitul lor depășește media pieței.

Tendințe pe piața muncii în 2024

În ceea ce privește un nou job, angajații s-ar bucura ca viitorul angajator să le oferte în primul rând oportunități de promovare (85%), stabilitatea locului de muncă (63%) și un mediu de lucru sănătos (54%). Dintre beneficiile extra-salariale, cei mai mulți ar prefera să aibă program flexibil (60%), cursuri și training-uri de specialitate (53%), posibilitatea de a lucra remote (38%) și mai multe zile de concediu (23%). Abonamentele la clinicile medicale private, asigurarea privată de sănătate, pensia privată facultativă rămân și ele în topul beneficiilor dorite.

„Anul 2023 a adus multe provocări pe plan profesional pentru mulți dintre angajați, iar recordurile în aplicări exprimă cel mai bine acest lucru. Între scumpirile tot mai mari și volumul de muncă, oamenii au ajuns să-și dorească un job mai bun, care să le ofere și un echilibru sănătos între latura profesională și cea personală. Acest echilibru se poate traduce și prin confort financiar, deci și-au căutat oferte salariale mai mari, dar și printr-un volum de muncă mai mic, care să le permită să fie mai prezenți pentru activitățile personale. Pentru anul 2024, ne așteptăm ca ritmul aplicărilor să rămână accelerat, în raport cu nevoile angajaților de creștere”, a declarat Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.

Bugetul alocat pentru Crăciun

Dacă în anii trecuți, aproape 70% dintre respondenți alocau pentru cadouri un buget de până la 500 lei, acum doar 40% se așteaptă să se limiteze la această sumă. Scumpirile din ultimul timp i-au făcut pe români să ia în calcul bugete mai mari dacă vor să satisfacă aceleași nevoi de sezon. În acest sens, 20% alocă între 500 și 700 de lei, iar 22% au în plan să cheltuiască și până la 2.000 de lei. 18% totuși nu au de gând să cumpere niciun cadou.

Pentru a combate efectele scumpirilor, 7 angajați din 10 speră să primească o primă de la angajator cu ocazia acestui Crăciun, arată sondajul bestjobs. Aproape 40% spun că s-ar bucura la bani, 15% la tichete valorice cadou, 13% se așteaptă să primească produse specifice de sărbători, 10% al 13-lea salariu, iar 7% zile libere suplimentare.

Chiar dacă tradițiile de Crăciun la birou sunt importante pentru aproape 70% dintre respondenți, mai puțin de jumătate dintre angajatori mai organizează ceva cu această ocazie. 24% fac petrecere tematică de Crăciun, 32% organizează Secret Santa în echipă, 11% se strâng la birou pentru a face bradul împreună, iar 6% se dedică unor acțiuni caritabile în care implică membrii echipelor.

Și anul acesta, cei mai mulți vor petrece Crăciunul acasă, cu familia, prietenii sau partenerul/a. 10% vor merge la munte, 12% ies în oraș la petreceri organizate special, 7% petrec în afara țării, iar 4% muncesc în acea zi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare