Economic

Studiu. Turiştii români preferă tot mai mult vacanţele în oraşele verzi europene

 

Vacanţele în oraşele verzi europene, Oslo, Lisabona şi Lahti, sunt din ce în ce mai preferate de către turiştii români, potrivit unui studiu realizat de Momondo.ro, o platformă online de căutare a celor mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri şi închirieri auto. Peste o treime dintre ei (37%) optează pentru deplasări de tip city break.

În acest an, Capitala Verde Europeană este Oslo, locul în care turiştii care planifică un city break vor putea să se bucure de spaţiul tot mai mult oferit pietonilor, în detrimentul maşinilor, precum şi de spaţiile verzi care se împart în întregul oraş. Preţul mediu al unui zbor dus-întors la clasa economică pentru un adult este de 191 de euro.

O altă destinaţie preferată este Lisabona, unde dezvoltarea transportului public electric excelează, iar oraşul va primi, în 2020, titlul de „Capitala Verde Europeană”. Aici, preţul mediu al unui zbor dus-întors la clasa economică pentru un adult ajunge la 226 de euro.

Micuţul orăşel Lahti din Finlanda este următorul pe lista locurilor apreciate pentru eforturile sale de a contribui la sănătatea locuitorilor, în condiţiile în care 99% dintre cetăţeni locuiesc la maximum 300 de metri distanţă de un spaţiu verde urban, ceea ce le permite ca în timpul liber să facă drumeţii, să pescuiască sau chiar să culeagă fructe de pădure sau ciuperci. Preţul mediu al unui bilet de avion dus-întors la clasa economică pentru un adult se ridică la 245 de euro.

Din 2010, când a luat naştere proiectul „Capitala Verde Europeană”, încă nouă oraşe au fost premiate pentru eforturile lor privind sustenabilitatea, iar dintre acestea cele mai vizitate de către turiştii români sunt Stockholm, Hamburg, Nantes şi Copenhaga.

În România nu există încă oraşe cu strategii coerente privind dezvoltarea sustenabilă, dar cele care au fost norocoase privind suprafeţele verzi/cap de locuitor sunt: Cavnic (674,1 mp) şi Baia Mare (119,2 mp).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button