Economic

Studiu. Potențialul tinerilor angajați este cel mai bine valorificat în Elveția, Germania și Austria

 

Europa continuă să conducă la nivel global în ceea ce privește integrarea tinerilor pe piața forței de muncă, arată un studiu publicat de PwC. Astfel, Elveția, Germania și Austria ocupă primele trei poziții în Indexul „PwC Young Workers”, care măsoară impactul asupra pieței forței de muncă și participarea în sistemele de educație a persoanelor cu vârste cuprinse între 15-24 de ani. Aceste țări au reușit au reușit să mențină un nivel scăzut al șomajului în rândul tinerilor după recesiunea de la nivel mondial grație sistemelor lor educaționale solide, care promovează formarea vocațională și ucenicia. Pe locurile următoare s-au clasat Islanda, Norvegia și Danemarca.

În România, tinerii pot aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea economică a țării, dar autoritățile trebuie să facă mai mult în acest sens. „Pentru a valorifica întregul potențial al acestei generații, autorităţile ar trebui să investească mai mult în sistemul de educaţie pentru a îmbunătăţii calitatea actului de învăţământ, să asigure o stabilitate a programei şcolare şi în general a felului în care este structurat sistemul de învăţământ, şi să facilizeze accesul tinerilor pe piaţa muncii prin măsuri integrate de îndrumare, consiliere, stagii de practică şi ucenicie. De partea cealaltă, companiile ar trebui să se asigure că se adaptează astfel încât să atragă și să rețină tinerele talente. Investind mai mult în programe de ucenicie și formarea profesională a tinerilor, companiile vor beneficia de integrarea profesională a tinerilor prin îmbunătăţirea inovaţiei şi productivităţii”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner în cadrul PwC România.

Indicele PwC „Young Workers” este o medie ponderată a opt indicatori ce includ scorurile NEET (tineri care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare), gradul de participare pe piaţa muncii şi rata şomajului, incidenţa şomajului de lungă durată, rata abandonului şcolar şi a participării în programe educaţionale. Grupul ţintă al studiului îl reprezintă, în principiu, tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, însă poate varia în funcţie de specificul fiecărui indicator.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare