Economic

Studiu. Companiile estimează creșteri salariale mai mari în 2017 decât cele planificate inițial

 

Companiile estimează creșteri salariale mai mari în 2017 decât cele planificate inițial, arată studiul HR Barometru realizat de PwC.

Astfel, firmele participante la cercetare au indicat o rată de creştere salarială medie de 4,5% pentru anul 2017, comparativ cu 3,8% estimată în luna aprilie 2016. Cea mai mare rată de creştere salarială a fost raportată în sectorul de retail şi distribuţie (5,6%), iar cea mai mică în sectorul bancar (2,5%).

„Decizia de majorare a salariului minim pe economie, atât în 2016, cât şi în 2017, a avut un impact major în sectoarele de activitate în care angajaţii remuneraţi la acest nivel au o pondere semnificativă în totalul forţei de muncă. Astfel se explică rata mai ridicată de creştere salarială în sectoare precum retail şi distribuţie şi faptul că procentele de creşteri salariale bugetate pentru 2017 pentru segmentul de muncitori sunt mai ridicate comparativ cu tendinţa generală a pieţei (5,9% versus 4,5%)”, a declarat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, Liderul Echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane din cadrul PwC România.

De altfel, exceptând sectorul bancar, creşterile salariale bugetate pentru anul 2017 sunt mai mari decât cele estimate iniţial în luna aprilie 2016 pe toate sectoarele analizate în studiu. În 2016, creșterile salariale au fost mai mari decât cele planificate inițial, 4,2% faţă de 3,9%. Totodată, a fost înregistrată o creştere a ratei de încetare a contractelor de muncă în comparaţie cu anul precedent, 20% versus 18,7%.

Studiul HR Barometru a fost realizat de PwC în perioada ianuarie-februarie 2017, pe baza informaţiilor furnizate de 59 de companii participante, din cinci sectoare de activitate: bancar, farmaceutic, retail şi distribuţie, technologie şi centre de servicii externalizate, şi sectorul industriei producătoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare