Economic

Salariile cresc doar pe hârtie: Inflația «mănâncă» venitul real al românilor, iar Bucureștiul lasă provinciei doar firimituri. Ce arată noul Barometru Salarial 2026

Românii câștigă mai mult la numărul de bancnote, dar cumpără mai puțin. Prima ediție a Barometrului Salariilor din România 2026, realizată de agenția de recrutare International Work Finder, conturează o imagine clară a pieței muncii: deși salariile nominale au crescut cu 4,8% în ultimul an, inflația de 9,7% a anulat complet aceste majorări, ducând la o scădere reală a puterii de cumpărare de aproximativ 4,5%.

Studiul, extins pe 246 de roluri, 11 sectoare economice și 42 de unități administrative, scoate la iveală falia uriașă dintre așteptările angajaților și posibilitățile angajatorilor, dar și prăpastia veniturilor dintre Capitală și restul țării.

Prăpastia dintre regiuni: Bucureștiul conduce, restul țării recuperează greu

Decalajele regionale continuă să se adâncească. Cu un salariu mediu net de 7.073 lei, Bucureștiul devansează cu 46% media națională a celor 42 de unități administrative analizate (4.839 lei). Capitala este urmată în clasament de polii de dezvoltare Cluj (6.633 lei, +37%) și Timiș (6.192 lei, +28%). La polul opus, județe precum Hunedoara înregistrează o medie netă de doar 4.108 lei.

Piața devine tot mai polarizată, iar companiile din provincie care nu pot susține bugetele din București sunt nevoite să își reconfigureze politicile de retenție sau să caute forță de muncă din afara țării.

Pretențiile candidaților bat bugetele firmelor: Diferență de 30%

O altă concluzie majoră a studiului este adâncirea faliei dintre ceea ce cer candidații și ce oferă mediul de afaceri:

  • Salariu mediu solicitat de candidați: 7.000 lei net
  • Salariu mediu oferit de angajatori: 5.400 lei net
  • Decalaj mediu: ~30%

În domenii de nișă sau tehnice, precum ingineria energetică, diferența ajunge la un vârf de 42%, în timp ce în banking și real estate decalajul se menține aproape de 40%.

Topul salariilor pe industrii: IT-ul rămâne rege, Retailul la coadă

Sectorul IT conduce detașat clasamentul veniturilor, având o mediană netă dublă față de media națională.

SectorMediana netă lunară
IT11.750 lei
Legal11.000 lei
Pharma11.000 lei
Sales10.750 lei
Financiar10.000 lei
Marketing9.250 lei
Logistică8.500 lei
Inginerie8.000 lei
HR7.500 lei
Business Services (BPO/SSC)6.500 lei
Retail4.700 lei

La nivel de roluri individuale, cel mai bine plătit post analizat este cel de Director Medical (Pharma), cu o mediană netă de 28.000 lei, urmat de CFO (Financiar) cu 26.000 lei și CISO / Director Șantier / Director Proiecte Regenerabile cu 22.000 lei.

România, o piață ieftină la nivel european, dar cu costuri în creștere

Cu un cost orar al forței de muncă de 13,6 euro (aproximativ 39% din media UE, de 34,9 euro/oră), România rămâne o destinație atractivă pentru investiții. Cu toate acestea, avantajul competitiv începe să se erodeze: în ultimul an, costul orar al muncii a crescut cu 10,6%, una dintre cele mai rapide dinamici din afara zonei euro.

Pe fondul noilor reglementări privind transparența salarială, Barometrul realizat de International Work Finder se poziționează ca un instrument strategic de consultanță și audit salarial pentru companiile care doresc să își calibreze corect grilele de remunerare și să atragă resursele umane necesare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google