Economic

Raport MFP. Modificările fiscale ar putea creşte „incertitudinea mediului de afaceri” pe termen scurt

 

Un raport publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), referitor la situaţia macroeconomică şi proiecţia acesteia pe anii 2019 – 2021, arată că modificările fiscale, care vor fi introduse de la 1 ianuarie 2018, ar putea creşte „incertitudinea mediului de afaceri” pe termen scurt.

„Dată fiind ponderea ridicată a încasărilor aferente impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale de aproximativ 40% din veniturile bugetare totale, măsurile fiscale ar putea avea un impact semnificativ asupra încasărilor totale din aceste surse”, se arată în document.

Mai mult decât atât, măsura trecerii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat va genera riscuri atât pozitive, cât şi negative.

„Astfel, pe de o parte, se aşteaptă ca aceasta să conducă la o creştere a gradului de colectare a contribuţiilor sociale, cu impact pozitiv asupra bugetului asigurărilor sociale de stat (risc pozitiv). În acelaşi timp ar putea avea un efect negativ asupra dinamicii câştigurilor brute al angajaţilor şi ocupării în anumite domenii (risc negativ) faţă de scenariul de bază”, subliniază raportul.

De asemenea, profitabilitatea agenţilor economici s-ar putea reduce, ca urmare a creşterii salariului minim şi a majorării costurilor de finanţare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare