Economic

Ministrul Finanțelor vrea ca ANAF să le trimită contribuabililor înștiințări în format electronic

 

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, astăzi, la Palatul Parlamentului, că plicurile cu înștiințări pe care le trimite contribuabililor Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) ar putea fi eliminate în viitor, în condițiile în care instituția cheltuieşte zece milioane de euro cu acestea.

„Vă dau un exemplu, aşa, ca timp de cheltuială care trebuie să dispară urgent din zona publică. Fiscul ştiţi că trimite acele plicuri către contribuabili. Cheltuiala anuală pe această zonă este undeva la zece milioane de euro. Un total nejustificat. Adică, putem să aplicăm aici clar o măsură care să ducă la evitarea trimiterii prin Poştă a acestor plicuri, pe care de foarte multe ori cei vizaţi nu le ridică de la Poştă. Noi emitem, dar ei nu ridică şi atunci este un exemplu mic, dar cumulate cu altele, veţi vedea că sumele sunt foarte mari”, a explicat Eugen Teodorovici.

În aceste condiții, la nivelul Guvernului va fi propus un set de măsuri. „Suntem în secolul 21, într-un an destul de avansat. Nu putem să ţinem o ţară pe loc pentru unii sau alţii. Vom vedea pentru fiecare zonă în parte ce se poate face la nivelul administraţiei centrale şi locale, pentru ca toţi cei care sunt contribuabili să aibă acces, să poată să comunice online cel puţin cu zona de Fisc”, a explicat oficialul.

În opinia ministrului vor fi găsite soluții, inclusiv pentru contribuabilii care locuiesc în „zonele din vârful muntelui”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button