Economic

Ministrul Energiei, despre volumul mare de gaze importate: „Omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie”

 

Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, referitor la volumul mare de gaze importate că proverbul românesc „omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie” este unul pe care un minister cu scaun la cap trebuie să-l folosească.

„Noi suntem acum în următoarea situaţie: suntem în perioada de vară, când consumul de gaze nu e atât de mare, când trebuie să înmagazinăm pentru perioada de iarnă, şi, faţă de alţi ani, Ministerul Energiei, împreună cu ANRE, a dat dispoziţii mult mai devreme şi a zis mult mai devreme cât trebuie înmagazinat şi am spus: «Înmagazinaţi cât puteţi de repede». Preţurile acum sunt scăzute la gazele de import, de aia se importă mai multe gaze, nu din alt motiv. După părerea mea, proverbul românesc «omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie» e un proverb pe care în mod normal un minister cu scaun la cap trebuie să-l folosească”, a explicat Anton Anton.

În opinia sa, importurile de gaze nu au legătură cu producţia internă de gaze.

„Producţia internă e constantă, eventual scade cu 2% pe an, în funcţie de ce resurse se mai găsesc. De exemplu, acum, Caragele (noua exploatarea de gaze de la Caragele, judeţul Buzău – n. r.) ne-a ridicat un pic producţia internă, dar vorbim de 2%, 3%, 5%, adică nu vorbim de cantităţi enorme”, a arătat oficialul.

În acest context, Anton Anton a afirmat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va transforma România în cel mai mare producător de gaze din UE.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare