Economic

Ministrul Agriculturii, despre producția de grâu a României: „Este mai mare cu 200.000 de tone față de anul trecut”

 

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, că producţia de grâu din acest an este mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone.

„Vă pot spune că la grâu am făcut mai mult ca anul trecut, deşi am avut un an greu, cu temperaturi mari, dar prin dotarea pe care au avut-o fermierii, prin concentrarea lor din timpul zilei, prin urmărirea fazelor de vegetaţie, prin programul de lucru fermierii au reuşit să adune grâul, iar producţia este cu 200.000 de tone mai mult decât anul trecut. E o producţie pe care fermierii o merită, pe care ţara trebuie să o folosească şi pe care noi toţi trebuie să o consemnăm ca atare. Practic, este prima dată, cu anul trecut, când România depăşeste 10 milioane de tone de grâu”, a declarat Petre Daea.

Cert este faptul că 2018 a fost un an foarte greu din punct de vedere agricol.

„Anul acesta, România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme, de la temperaturi ridicate în primăvară care au înţepenit răsăritul seminţelor şi care au generat secătuirea solului de apă, la lipsa acestor precipitaţii în intervalul de început al producţiei şi apoi urmat de evoluţii atipice cu cantităţi de apă foarte mari”, a explicat oficialul.

Recolta de grâu din acest an a depăşit 10,2 milioane de tone, fiind cu peste 2,3% mai mare faţă de anul trecut când s-a cifrat la 10 milioane de tone.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare