Economic

Ministerul Agriculturii. Legea risipei alimentare va fi modificată

 

Legea risipei alimentare va fi modificată, în perioada următoare, deoarece conţine prevederi care „nu o pot face aplicabilă”.

„Este nevoie să ancorăm bine în realitate prevederile legii, motiv pentru care ne gândim ca să abordăm în etapa următoare legea ca atare pentru că sunt solicitări din partea celor care o pun în aplicare să ne uităm cu mai multă atenție la unele prevederi care astăzi nu o pot face aplicabilă”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.

În momentul de faţă, actul normativ nu are norme de aplicare. „Am pus pe site o anumită variantă, în consultare publică. Nu este ușor de aplicat, motiv pentru care am zis că mai bine să stăm și să o facem cum trebuie în așa fel încât ea să își atingă scopul”, a explicat oficialul MADR. Din acest motiv, se ia în calcul, inclusiv, varianta prorogării.

Legea risipei alimentare trebuia să se aplice începând din 21 mai 2017, la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Actul normativ prevede combaterea risipei alimentare, prin donarea, de către agenţii comerciali, a alimentelor care se apropie de termenul de expirare.

Citiţi şi:

Gata cu risipa alimentară! Este legiferată și se sancționează


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare