Economic

Inflația l-a „lovit” pe Moș Crăciun

Inflația l-a „lovit” pe Moș Crăciun

Inflația afectează planurile și bugetele românilor pentru cadourile de sărbători. Potrivit unui sondaj efectuat de BestJobs, angajații români alocă un buget cu 40% mai mic decât anul trecut pentru cadourile de Crăciun.

Mai exact, 52% au susținut că au alocat pentru acest Crăciun o sumă de bani de cel mult 300 de lei. Asta în timp ce mai mult de jumătate planificau în 2021 să aloce cel mult 500 de lei. În plus, 26% vor aloca între 301 și 500 lei. 12% dăruiesc în valoare de 501-1.000 de lei, iar 10% nu au în plan să cumpere deloc cadouri anul acesta.

În ceea ce privește tradițiile de Crăciun la job, doar 40% au declarat că mai organizează Secret Santa. Dintre aceștia, 51% alocă un buget de cel mult 100 de lei pentru această ocazie. 23% plănuiesc chiar un buget mai mare, iar 27% nu vor depăși suma de 50 de lei.

Dintre cei care vor face cadouri colegilor/șefilor anul acesta, 17% vor oferi cărți, 15% obiecte de decor de Crăciun și tot 15% dulciuri. 13% vor face cadou ceva cât mai practic și util.

Crăciunul și Revelionul, în familie

Crăciunul rămâne sărbătoarea care reunește membrii familiei. 75% dintre respondenții la sondajul BestJobs spun că vor petrece astfel. Tot așa vor petrece și 42% dintre români noaptea dintre ani. 12% au în plan petrecere alături de prieteni, 13% doar cu partenerul/a, iar alți 14% încă nu și-au rezervat nimic.

Anul trecut, bugetul celor mai mulți dintre respondenți pentru cadourile de Crăciun și petrecerea de Revelion era de cel mult 500 de lei/persoană. În prezent, aproape 38% declară că vor avea un buget de sub 300 lei disponibil pentru petrecerea de Revelion. Procentul celor care nu vor cheltui nimic pentru acest eveniment este de 16%.

Inflația l-a „lovit” pe Moș Crăciun


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button