Economic

Guvernul a aprobat alocarea sumei de 700 milioane de lei pentru restituirea taxei auto

 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, astăzi, la Palatul Victoria, într-o conferinţă de presă, că Executivul a aprobat alocarea sumei de 700 milioane de lei pentru restituirea taxei auto.

„Am aprobat o hotărâre de Guvern pentru o alocare din Fondul de Rezervă la dispoziţia Guvernului a sumei de 700 milioane de lei în vederea restituirii taxei auto la modul general de către structurile statului. Am făcut un transfer al acestei sume de la Ministerul de Finanţe din Fondul de Rezervă la dispoziţia Guvernului în Fondul pentru Mediu”, a declarat Eugen Teodorovici.

În aceste condiţii, angajaţii ANAF vor lucra şi sâmbăta şi duminica.

„Din păcate, rămâne aceeaşi meteahnă a administraţiei centrale – atât timp cât cineva de la nivel nu intervine, lucrurile merg într-o viteză, din păcate, nu aşa de mare cum ne-am dori cu toţii. Sunt mai multe zile până la final de lună. Ca număr de persoane este dificil de spus, pentru că au fost şi companii care au vândut maşini în acea vreme şi care au avut obligaţia de plată a acestei taxe auto”, a arătat oficialul.

Până în prezent, s-au rambursat aproximativ 3,5 miliarde de lei din taxa auto.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button