Economic

FMI recomandă Guvernului să țintească un deficit bugetar de 1,5% pe termen mediu

 

Reprezentantul FMI pentru România, Alejandro Hajdenberg, a declarat, astăzi, la un eveniment organizat de Fondul Proprietatea, că instituția financiară internațională recomandă Guvernului să țintească spre un deficit bugetar de 1,5% pe termen mediu, pentru a menține datoria publică la un nivel scăzut.

Chiar dacă România a recuperat de la criza economică și a crescut foarte mult, țara noastră trebuie să aibă în vedere și riscurile care rezultă de aici. „Sunt unele riscuri, unul dintre ele fiind creșterea rapidă a deficitului fiscal. Nu este vorba doar de extinderea acestuia, dar și de structura bugetului. Deci, ai cheltuieli curente în detrimentul cheltuielilor de capital ale Guvernului. Datoria publică este în creștere anul acesta și în cei care urmează, iar recomandarea noastră pentru Guvern este să țină deficitul, nu numai să targeteze 2%, ci să țintească spre 1,5%, pe termen mediu. Asta va ajuta ca datoria publică să aibă un nivel scăzut”, a explicat Alejandro Hajdenberg.

Eforturile care s-au făcut în lupta împotriva corupției trebuie să continue. „România a crescut bine, dar cheia este ca aceasta să fie sustenabilă. În proiecțiile noastre vedem creșterea de 3,5%, pe termen mediu. Cheia pentru a crește mai repede și a converge cu standardele de viață din UE sunt reformele structurale și investițiile”, a punctat oficialul FMI.

În luna martie, FMI a anunțat că estimează un deficit bugetar de 3,7% pentru 2017 şi de 3,9% pentru 2018.

Citiți și: 

Oficial. Fondul Monetar Internațional estimează un deficit bugetar de 3,7% pentru 2017

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare