Economic

Farmacia Tei se extinde la Brașov

Farmacia Tei se extinde la Brașov

Farmacia Tei şi Bebe Tei continuă extinderea şi pune pe harta sa Braşov şi Craiova, unde va deschide în vară magazine în centre comerciale. Inițial, erau așteptate din această lună la Brașov.

„În iunie deschidem la Braşov un magazin Farmacia Tei şi Bebe Tei pe 2.300 mp în centrul comercial Coresi, iar în august în Craiova în Electroputere Mall“, a declarat pentru ZF antreprenoarea Roxana Maftei, fondatoarea lanţului de farmacii.

Brandul Farmacia Tei a devenit cunoscut printr-un magazin stradal din Bucureşti, de pe bulevardul Lacul Tei, de unde a preluat şi numele. Compania este prezentă pe piaţă de peste 30 de ani, primul magazin fiind deschis în 1992. Ulterior, lanţul a început să deschidă magazine noi în centrele comerciale din Bucureşti, iar din 2018 a început extinderea în afara Capitalei.

Farmacia Tei şi Bebe Tei au ajuns la afaceri totale de 1,82 mld. lei anul trecut, iar pentru acest an oficialii estimează afaceri mai mari cu 20%.

Cele două lanţuri s-au diferenţiat de alte businessuri din acest sector prin diversitatea produselor. Mai mult, farmaciile Tei sunt dezvoltate pe spaţii mult mai mari decât o farmacie normală, de peste 1.000 de metri pătraţi, ceea ce le face adevărate „hipermarketuri” de medicamente.

În 2022, Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl de la Dedeman, a cumpărat 30% din acţiunile companiilor Farmacia Tei şi Bebe Tei.

Pe piaţa locală, Farmacia Tei concurează cu marile lanţuri farma, dar şi cu farmaciile independente. În România sunt peste 8.000 de farmacii, potrivit ultimelor date.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare