Economic

Eurostat. România a avut a doua creștere economică din UE, în trimestrul II din 2018

 

Statele membre cu cel mai ridicat ritm de creştere economică din Uniunea Europeană au fost, în trimestrul II din 2018, Malta (1,9%), România (1,4%) şi Estonia (1,4%), arată datele publicate de Eurostat.

Produsul Intern Brut al zonei euro şi al Uniunii Europene a înregistrat, în trimestrul II din 2018, un avans de 0,4%, comparativ cu primul trimestru.

Pe de altă parte, în ritm anual, România se află printre statele membre cu cele mai bune performanţe, graţie unui avans de 4,2%, fiind devansată de Malta (5,7%), Polonia (5%), Ungaria (4,6%), Letonia (4,4%) şi Slovenia (4,3%).

În trimestrul II din 2018, raportat la perioada similară din 2017, Produsul Intern Brut al zonei euro şi al Uniunii Europene a consemnat un avans de 2,1%.

Datele publicate de Eurostat sunt identice cu cele comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II din 2018 a fost de 232,583 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,4% faţă de trimestrul I din 2018 şi cu 4,2% faţă de trimestrul II din 2017.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare