Economic

Electrica – prima campanie de brand: de 120 de ani punem în lumină poveştile românilor

  • Electrica_Fetita_4x3_223422.jpg
  • Electrica_Fotbal_4x3_223423.jpg
  • Electrica_Medic_4x3_223424.jpg
  • Electrica_Tehnic_4x3_223420.jpg
 

Electrica lansează campania de imagine „Povestea luminii”, o campanie prin care pune în lumină poveştile nespuse ale românilor. Sunt poveşti nevăzute, personale, care vorbesc despre cine suntem şi ce ne face cu adevărat fericiţi. Despre cum energia electrică schimbă viaţa de zi cu zi, creează bucurii, experienţe, amintiri.
De 120 de ani, Electrica luminează şcolile, sălile de teatru, bibliotecile, casele sau parcurile românilor. Ne bucurăm zilnic de ceea ce energia electrică ne ajută să facem – studiu, muncă, pasiuni. În fiecare astfel de spaţiu, lumina este martorul unor poveşti unice, pe care le veghează. Două dintre aceste poveşti vor fi prezentate în două spoturi TV emoţionante, care vor fi difuzate începând cu 15 septembrie. Primul spot spune povestea copilăriei, a pasiunii, a cât de puţin trebuie să oferim pentru a face o bucurie mare altora. Al doilea spot vorbeşte despre viaţa de zi cu zi, despre familie şi despre lucrurile mici care, la finalul zilei, ne fac fericiţi.
„Acum mai bine de 120 de ani era iluminat electric primul oraş din România, azi energia electrică este o parte firească din viaţa noastră de zi cu zi. În aceşti ani, Electrica a fost martoră la poveştile din casele a milioane de români. Campania «Povestea luminii» vorbeşte tocmai despre asta, despre emoţii, realizări, surprize. În contextul în care societatea modernă a asimilat şi a integrat atât de mult inovaţia în modul de viaţă cotidian, este uşor să uităm ce susţine progresul şi oportunităţile. De aceea, campania Electrica îşi propune să redescopere rolul energiei şi să vorbească despre ea ca fiind realul catalizator al vieţii de zi cu zi”, a declarat Marius Chican, Head of Marketing, PR & CSR Electrica.
Poveştile luminii sunt relevante şi inspiraţionale pentru fiecare dintre noi, de aceea campania va fi puternic susţinută în media printr-un mix complex de canale, gândit să ducă mesajul brandului către cât mai mulţi clienţi ai companiei. Va fi folosită o plajă largă de staţii TV, urmărind să surprindă tipologii diverse de clienţi, cu obiceiuri de consum variate, mergând de la cele mai puternice staţii generaliste, până la posturile de ştiri, filme sau canalele de hobby.
Pentru publicul activ, conectat la informaţia online, pentru publicul specialist sau cel de business va exista o componentă digitală solidă, completată de reprezentarea în cele mai puternice cotidiene naţionale. Presa locală, reţelele de socializare şi panotajul stradal vor fi de asemenea activate în campanie.
Întregul efort de comunicare va vorbi publicului despre valorile companiei, impactul pe care îl are în viaţa fiecaruia dintre noi, precum şi despre contribuţia ca brand românesc de top la dezvoltarea economiei locale.
La dezvoltarea campaniei au contribuit McCann WorldGroup Romania şi United Media Services, împreună cu Family Film şi regizorul Răzvan Mărculescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button