Electrica a finalizat achiziția companiei CPP

Electrica a finalizat achiziția companiei CPP…
„Suntem bucuroși să anunțăm finalizarea achiziției companiei Crucea Power Park (CPP), consolidându-ne astfel segmentul producției de energie regenerabilă!
CPP dezvoltă proiectul eolian «Crucea Est», situat în județul Constanța, în zona localităților Crucea și Pantelimon. Cu o capacitate instalată de până la 138 MW și o capacitate de stocare a energiei electrice de 60 MWh (15 MW x 4h), proiectul este în faza «ready-to-build».
Pentru realizarea acestui obiectiv strategic, acționarii noștri au aprobat un proiect de investiții de până la 253 milioane euro, alături de acordarea unui împrumut către CPP pentru finanțarea lucrărilor necesare finalizării și operării centralei electrice eoliene «Crucea Est»”, a informat Electrica.
Alexandru Chiriță, CEO Electrica: „În data de 17 septembrie 2024, am anunţat că societatea Crucea Power Park a fost desemnată printre câştigătorii primei runde a Licitaţiei pentru Schema de Ajutor de Stat sub forma Contractelor pentru Diferenţă (CfD), cu o capacitate instalată atribuită de 54,0 MW, la un preţ de 77,3250 Eur/Mwh.
Astfel, tranzacţia se aliniază perfect cu obiectivul nostru strategic de a dezvolta segmentul de producţie a energiei electrice şi evidenţiază dedicarea noastră de a contribui la dezvoltarea sectorului energetic din România şi de a sprijini obiectivele naţionale de tranziţie energetică”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

